Timp de o săptămână, oraşul Ardud va fi gazda celei de a XVI-a ediţie a Simpozionului de Artă Contemporană, eveniment organizat de DFEWA (D.Fleiss and East West Artists ) Stuttgart, în colaborare cu Primăria oraşului Ardud şi Casa de Cultură “Dr. Augustin Mircea”. În cadrul manifestării, care are denumirea “Rezidenţa Ardud – Transilvania România 2014”, vor avea loc excursii, se va lucra în ateliere, iar artiştii vor avea parte şi de o seară de folclor.
Rezidenţa de la Ardud va fi deschisă în această seară, de Dorothea Fleiss, fondator DFEWA, Stuttgart, Germania, iar duminică va fi organizată o excursie în Maramureş. Luni se va lucra în ateliere, iar marţi, la Ardud, va fi organizată o seară de folcor. Miercuri, artiştii vor vizita Muzeul de Artă Baia Mare. Vineri va fi montată expoziţia a cărei vernisaj va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00, la Cetatea Ardud la care vor fi prezenţi artiştii, Dorothea Fleiss şi primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma. La rezidenţa de la Ardud vor fi prezenţi 22 de artişti din România, Arabia Saudită, India, Polonia, China, Italia, Thailanda, Ungaria, USA, Muntenegru, Germania şi Pakistan. Rezidenţa Ardud va fi deschisă publicului zilnic, între orele 16.00 şi 18.00, la Cetatea din Ardud.
Fondatorul (Dorothea Fleiss and East West Artists) DFEWA, Stuttgart, Germania, s-a născut la Carei, este artistă, art-terapeută, doctorand în psihologie şi terapie prin artă, şi de circa 30 de ani locuieşte în Stuttgart. Începand din anul 1998 organizează rezidenţe în diferite ţări ale lumii, din America, Europa, până în China, Nepal, India.
Florin Dura