More

    Ştrandurile sătmărene câştigă competiţia cu cele din Ungaria

    strand


    Mai bine de jumătate dintre sătmărenii care anii trecuţi îşi petreceau week-endurile la ştrandurile din ţara vecină, acum, şi le petrec la Satu Mare

    Din cauza faptului că nu existau la Satu Mare, în urmă cu doi-trei ani, mulţi sătmăreni îşi petreceau week-end-urile la ştrandurile din Ungaria. După ce ştrandurile din Satu Mare au fost deschise publicului, mai bine de jumătate dintre cei care plecau în Ungaria preferă să-şi petreacă sfârşiturile de săptămână pe plan local. Cheltuielile mai mici şi apropierea de casă sunt principalele motive ale acestor decizii.

    Financiar, mai bine la Satu Mare

    Odată ce au fost inaugurate, ştrandurile sătmărene au început timid să facă concurenţă celor din Ungaria. Cum înainte nu exista o astfel de zonă de agrement, sute de sătmăreni preferau să-şi petreacă week-end-urile în Ungaria. Treptat, exodul sătmărenilor spre ştrandurile din ţara vecină s-a redus, aceştia preferând ştrandurile din Satu Mare. Pe lângă faptul că ştrandurile din Satu Mare au devenit foarte competitive, sătmărenii preferă să-şi petreacă sfârşitul de săptămână mai aproape de casă.

    Unul dintre sătmărenii care mergea aproape în fiecare week-end la Hajduszoboszlo ne-a şi explicat de ce a luat decizia de a frecventa ştrandurile sătmărene.

    “Pentru a petrece împeună cu familia două zile la Hajduszoboszlo, trebuia să-mi cumpăr cel puţin 20.000 de forinţi, adică circa 350 de lei. La acestea se mai adaugă cel puţin 20 de litri de combustibil, adică alţi 125 de lei. Astfel, în total cheltuiam cel puţin 500 de lei pentru această distracţie. Dacă rămân la Satu Mare, pentru două zile la aquaparc sau la ştrand nu cheltuim mai mult de 200-250 de lei pentru toată familia. Astfel, pe lângă faptul că cheltuiesc jumătate faţă de cât cheltuiam în Ungaria, sunt şi aproape de casă. Merg când vreau, vin când vreau”, ne-a spus sătmăreanul.

    Mai mult decât atât, nici cei din alte judeţe nu se mai duc în Ungaria ci preferă ştradurile sătmărene.

    “Înainte, mergeam cel puţin o dată pe lună în Ungaria. Acum, de când s-au deschis ştrandurile din Satu Mare, vin aici de două, uneori chiar de trei ori pe lună. Cheltuielile sunt mai mici, în schimb apa termală de la Satu Mare este mai bună decât cea din Ungaria, iar ştrandurile de aici arată bine”, ne-a spus un maramureşean.

    Bineînţeles, nici ştrandurile din Satu Mare, cât şi cele din judeţ, nu au stat cu mâinile în sân, astfel că s-au modernizat continuu. Conducerile acestora sunt conştiente că lupta cu cele din Ungaria este acerbă şi că trebuie să se ridice cel puţin la acelaşi nivel pentru a-i determina pe sătmăreni să nu mai plece în ţara vecină. Şi acest lucru se vede pentru că aproape în fiecare week-end, ştrandurile sătmărene sunt vizitate de mii de turişti.

    Tranzacţiile cu forinţi s-au înjumătăţit

    Cum sătmărenii nu se mai înghesuie să se ducă la ştranduri în Ungaria, tranzacţiile cu forinţi la casele de schimb valutar s-au înjumătăţit.

    “Anii precedenţi, în week-end, era o explozie a tranzacţiilor cu forinţi. Începând de anul trecut, acestea au început să scadă treptat, iar în acest an putem spune că sunt la mai puţin de jumătate faţă de zilele de vineri şi sâmbătă de acum doi-trei ani. Marea majoritate a celor care cumpărau forinţi mergeau la ştrandurile din Ungaria. Din câte se pare, numărul sătmărenilor care fac astfel de excursii a scăzut considerabil”, ne-a declarat angajata unei case de schimb valutar din Satu Mare.

    Faptul că forinţii nu mai au trecere ca şi în anii precedenţi, a dus şi la deprecierea acestei valute în comparaţie cu moneda naţională. Astfel, dacă în vara anului trecut 100 de forinţi costau circa 1,5 lei, acum s-a ajuns la un curs de schimb de circa 1,41 lei la 100 de forinţi.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE