Florin Gardoş urmează un program special în Anglia

gardos4Southampton a început cu un eşec noul sezon, Liverpool reuşind să se impună cu 2-1 pe teren propriu. Noua achiziţie a ”Sfinţilor”, sătmăreanul Florin Gardoş, va avea nevoie de o perioadă de trei-patru săptămâni de acomodare la stilul şi ritmul englezesc. Gardoş a precizat că staff-ul celor de la Southampton i-a pregătit un program special de antrenament şi unul de recuperare, fostul fundaş al Stelei nefiind 100% apt nici din acest punct de vedere. În aceste condiţii, e destul de greu de crezut ca selecţionerul Victor Piţurcă să se bazeze pe el în perspectiva meciului cu Grecia. Gardoş ştie că fără meciuri în picioare îi va fi foarte greu să prindă un loc în lotul naţionalei. ”Nu am apucat să văd meciul celor de la Southampton, am fost până acasă în Satu Mare, iar acum mă duc în Anglia. Cei de la Southampton îmi pregătesc un program special pentru a mă adapta. Ei consideră că nici din punct de vedere medical nu sunt 100% şi nu vor să rişte nimic. E concurenţă pe post, dar asta e, voi încercă să mă impun. Dacă voi apuca să joc la echipa de club, voi juca şi la naţională. Fără meciuri, e greu să fiu folosit într-un meci atât de important cum e cel cu Grecia”, a declarat Florin Gardoş în presa centrală.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Doliu în fotbalul sătmărean! S-a stins din viață fostul antrenor al Olimpiei, VASILE SAVANIU!

Veste tristă primită în această seară de iubitorii fotbalului sătmărean. Omul care s-a confundat practic cu istoria sportului rege în Satu Mare , VASILE SAVANIU...

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT. CARANTINA și IZOLAREA NU mia sunt OBLIGATORII

Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458 /2020, publicată în Monitorul Oficial în 02.07.2020, prevederile legale privind izolarea la domiciliu și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...