FC Connect din Bihor a câștigat Liga Creștină de Fotbal!

FC Connect din Bihor a câștigat Liga Creștină de Fotbal!

Eveniment

FC Connect din Bihor a câștigat Liga Creștină de Fotbal!

L turneul final de la Satu Mare s-a încheiat cu o finală între două echipe bihorene iar finala mică a fost disputată între două echipe sătmărene

Fotbal, prietenie, fair-play și părtășie – acestea au fost ingredientele unei zile speciale la Satu Mare, unde sâmbătă, 7 noiembrie, baza sportivă a Academiei Partium a găzduit turneul final al Ligii Creștine de Fotbal, o competiție inedită care aduce împreună echipe din mai multe comunități și promovează valorile sportului și ale credinței.

La competiție au participat opt echipe, reprezentând patru zone: Satu Mare, Bihor, Bistrița și Tășnad. Municipiul Satu Mare a fost reprezentat de FC Diferit și FC Înfrățirea, Bihorul de FC Connect și Alfa Team, Bistrița de Greii și Piramidalii, iar Tășnadul de Arise și Invincibilii 2.0.

Turneul a debutat la ora 10:30, cu meciurile din faza grupelor, iar echipele au oferit partide disputate, într-o atmosferă dominată de fair-play și spirit de competiție.

În Grupa A, Alfa Team a încheiat pe primul loc, cu 9 puncte, urmată de FC Diferit, cu 6 puncte, Varcelona, cu 3 puncte, și Arise, fără puncte. În Grupa B, FC Connect a terminat pe prima poziție, tot cu 9 puncte, urmată de FC Înfrățirea, cu 6 puncte, Greii Piramidalii, cu 3 puncte, și Invincibilii 2.0, fără puncte.

Finala mare, între două echipe din Bihor

Semifinalele au stabilit echipele care urmau să lupte pentru trofeu. Alfa Team a trecut de FC Înfrățirea cu 6-0, în timp ce Varcelona a învins Greii Piramidalii cu 1-0. În cealaltă semifinală, FC Connect s-a impus cu 3-1 în fața celor de la FC Diferit, iar Arise a câștigat cu 3-0 partida cu Invincibilii 2.0, în cadrul jocurilor pentru stabilirea locurilor 7-8.

Finala mică a adus față în față două reprezentante municipiului Satu Mare. FC Înfrățirea a câștigat duelul cu FC Diferit, scor 5-4, și a obținut astfel locul al treilea.

Marea finală a fost una specială, fiind disputată între două formații din Bihor, FC Connect și Alfa Team. La capătul unei partide echilibrate, FC Connect s-a impus cu 1-0 și a câștigat trofeul ediției din 2026 a Ligii Creștine de Fotbal.

Clasamentul final:

1.FC Connect (Bihor)

2.Alfa Team (Bihor)

3.FC Înfrățirea (Satu Mare)

4.FC Diferit (Satu Mare)

5.Greii Piramidalii (Bistrița)

6.Varcelona (Bistrița)

7.Arise (Tășnad)

8.Invincibilii 2.0 (Tășnad)

Mai mult decât o competiție sportivă

Organizatorii s-au declarat bucuroși și onorați să fie gazdele turneului final și să primească la Satu Mare toate echipele participante. Evenimentul a fost și o ocazie de întâlnire între comunități, de consolidare a prieteniilor și de promovare a unor valori care depășesc terenul de fotbal.

Un rol important în organizarea competiției l-au avut Biserica Casa Închinării, Magistral Group și Hotel Marida, cărora organizatorii le-au adresat mulțumiri pentru susținere, implicare și încredere.

Liga Creștină de Fotbal demonstrează că sportul poate fi un liant puternic între oameni, indiferent de localitatea din care provin. Dincolo de rezultate și clasamente, rămân bucuria jocului, respectul reciproc, prietenia și sentimentul apartenenței la o comunitate.

Așa cum au transmis și organizatorii, mesajul competiției rămâne unul simplu și frumos: „Un singur spirit, o singură bucurie, o singură familie!”

Și nu în ultimul rând, felicitări profesorului Constantin Por.

Mulțumiri sponsorilor: Biserica Casa Închinării, Magistral Group, Biserica Hit SM, Lupy Food, Hotel Marida, Academia Partium, Beny Trans



Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Prodeximp angajeaza
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand