L peste 85 de participanți înscriși deja la Cupa COD COM AUTO
Clubul de Tenis Match Point din Satu Mare organizează, în perioada 20–22 noiembrie, Turneul Sportya Gold – Cupa COD COM AUTO. Competiția se anunță una atractivă, având deja peste 85 de jucători înscriși deja , din zonă.
Întrecerile se vor desfășura la simplu, nivelurile 5, 6, 7, 8 și 9, respectiv la dublu, nivelurile 6, 7 și 8. Organizatorii promit meciuri spectaculoase și premii pe măsură.
Surpriza weekendului va fi sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 18:00, când este programat un Players Party cu formație live. Sunt invitați nu doar jucătorii, ci și suporterii, prietenii și iubitorii tenisului, inclusiv reprezentanții presei.
„Să ne bucurăm de tenis!”, este invitația lansată de Călin Panas, administratorul bazei sportive Match Point.
Un weekend în care sportul, competiția și distracția se întâlnesc pe terenurile de tenis din Satu Mare!






















