Bumba, înapoi la ASA?

Pe 11 ianuarie 2015, Astra l-a adus în curtea ei pe mijlocaşul Claudiu Bumba (21 de ani) de la ASA Târgu Mureş. Pentru că echipa lui Ioan Niculae nu a plătit până acum banii pe fotbalistul care a trecut şi pe la AS Roma pentru o scurtă perioadă, Bumba ar putea ajunge înapoi la gruparea ardeleană. Până pe 2 februarie, clubul din Giurgiu trebuie să plătească 200.000 de euro, plus TVA, echipei ASA Târgu Mureş. Din din câte se pare, giurgiuvenii nu mai vor să achite această sumă, astfel că întoarcerea lui Bumba la fosta lui echipă e iminentă. Claudiu Bumba semnase un contract pe trei ani şi jumătate cu Astra Giurgiu. Într-un moment care acum pare amuzant, Bumba spunea cu puţin timp în urmă că speră să nu stea prea mult la Astra. "Orice jucător îşi doreşte să ajungă în străinătate, eu am vrut să ajung la un club mare. Astra este şi o consider o rampă de lansare, nu-mi doresc să stau foarte mult aici. Îmi propun să mă integrez cât mai repede, să ajungem în primele două echipe din clasament şi să jucăm în cupele europene", a declarat Bumba pentru Look TV. Claudiu Bumba se află printre cei 25 de fotbalişti convocaţi de Anghel Iordănescu pentru amicalele pe care selecţionata divizionară a României le va disputa în Turcia, în luna februarie, cu Bulgaria, Sioni Bolnisi (Georgia) şi Moldova.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble