More

    Cea mai bună pălincă din judeţ, produsă de o femeie

    palinca1

    Câştigătorul ediţiei din acest an a Concursului Judeţean de Pălincă, ajuns la cea de a opta ediţie, este o femeie. Este vorba despre Papp Maria, din Porumbeşti, care a câştigat marele aur al acestui concurs cu o pălincă de pere din anul 2011. Femeia producător de pălincă a fost premiată ieri, într-un cadru festiv organizat în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean, de prefectul Eugeniu Avram şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

    Pălincă de bună calitate
    Concursul judeţean de pălincă din acest an a fost organizat de Camera Agricolă Satu Mare. Preşedintele acestei instituţii, Istvan Fodor, a declarat că au fost depuse, în total, 119 probe de pălincă, marea lor majoritate de foarte bună calitate, astfel că juriul a avut o misiune foarte dificilă din acest motiv. Au fost depuse probe de pălincă chiar şi din anii 1977, 1978 sau 1982. “Mă bucur că am reuşit să organizăm şi în acest an concursul de pălincă, mult apreciat, de altfel, de producători. Ediţia din acest an a fost foarte puternică, probele depuse fiind de foarte bună calitate, astfel că juriul a fost pus în dificultate din acest motiv”, a spus Istvan Fodor.

    Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Satu Mare, Ioan Pop, membru al juriului, a confirmat cele spuse de Istvan Fodor, şi a adăugat că au fost făcute demersurile necesare pentru recunoaşterea, la nivel european, a brandurilor “Pălincă de România” şi “Ţuică de România”. “Sub acest brand vor putea lucra toţi producătorii de pălincă din judeţ”, a mai spus Ioan Pop.

    Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Pălincă “Codreanca”, Huszti Iuliu, şi-a exprimat dorinţa ca producătorii de pălincă să intre în legalitate şi să poată munci.

    Concurs apreciat
    În continuarea festivităţii s-a dat citire producătorilor de pălincă care au primit diplome de participare, medalii de bronz, de argint şi de aur.

    Înainte, însă, preşedintele Adrian Ştef a felicitat organizatorii pentru acest Concurs judeţean de pălincă, adăugând faptul că acest produs reprezintă judeţul Satu Mare şi România. “Consiliul Judeţean este mândru pentru tot ceea ce faceţi pentru promovarea pălincii, acest produs tradiţional al judeţului nostru”, a mai spus Adrian Ştef.

    La rândul său, şi prefectul Eugeniu Avram a apreciat modul în care a fost organizat concursul, precum şi pe fiecare producător care a participat. “Trebuie să susţinem în continuare astfel de demersuri prin care sunt promovate produsele tradiţionale din judeţul Satu Mare şi să-i sprijinim pe cei care produc pălinca. Satu Mare este un judeţ de referinţă în ceea ce priveşte pălinca”, a mai spus prefectul Avram.

    Apoi, a fost înmânată diploma şi marele aur câştigătorului din acest an a Concursului Judeţean de Pălincă. Papp Maria, din Porumbeşti, a câştigat ediţia din acest an a concursului cu o pălincă de pere produsă în anul 2011.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE