Cu o săptămână înaintea startului oficial al sezonului 2016 în B2, Olimpia Satu Mare ar fi trebuit sa aibe azi o ultima partidă de verificare.
Elevii lui Csik aveau programat pe terenul Samobil din Satu Mare, de la ora 11, un amical cu Sporting Recea, echipa de liga a 3-a antrenată de Romului Buia.
„ Ar fi trebuit să jucăm la Oşorhei dar terenul de acolo e inundat . Am încercat să-i aducem la Satu Mare pe cei de la FC Zalău dar şi ei au amical programat, cu Unirea Jucu. Singura variantă disponibilă a fost să amenajăm noi terenul Samobil şi să încercăm un meci aici cu Sporting Recea. Doar ca si aceasta varianta a cazut din cauza ploii care a facut ca si acest teren sa fie impracticabil” a spus Tibi Csik deranjat oarecum că în ultimele zile nu a prea avut pe unde să antreneze echipa.
„ Şi la Carei ne-au băgat pe terenul 2 deşi înainte cei de la Victoria ne-au promis că jucăm pe terenul principal. Aşa e greu să pregăteşti tehnico-tactic echipa” a mai adăugat Csik.
Pe lângă problemele cu terenurile de antrenament, Csik mai are şi alte dureri de cap. Portarul Şuta are pneumonie şi va lipsi cel puţin o săptămână, atacantul Buhăescu e şi el gripat iar fundaşul Heil are o infecţie care-l va mai ţine câteva zile departe de teren. In total sunt sapte jucatori pe care Olimpia ii are in infirmerie din diferite motive. Olimpia va juca primul meci oficial al sezonului sambata viitoare la Medias cu Gaz Metan.




















