Cum şi-a găsit sfârşitul un important voievod în Cetatea Sătmarului



Mihnea Voda1

Una dintre figurile cele mai interesante dar despre care se vorbeşte destul de puţin în istoria noastră este Mihnea al III-lea (Mihail Radu). Domnitorul s-a remarcat printr-o mare abilitate diplomatică, ştiind să-şi atragă simpatia vecinilor prin buna întreţinere a relaţiilor diplomatice. Moare la Satu Mare la 5 aprilie 1660 după un banchet, fiind otrăvit de rivalul său Constantin Şerban.

În secolul al XVII-lea în Ţara Românească şi Moldova nu mai avem figuri strălucite de conducători de oşti. Radu Mihnea III este singurul domn care în anul 1658 va îndrăzni pentru câteva luni să se alieze cu Gheorghe Rákóczi al II-lea, voievodul Transilvaniei, şi să poarte război cu turcii. Mihnea Vodă era un erudit al epocii sale deoarece, trăind o vreme bună la turci, la curtea lui Kenan Paşa, a deprins de la aceştia cultura vremii. Se spune că vorbea şase limbi: turca, araba, persana, greaca, latina şi româna. Chiar dacă până la vârsta de 40 de ani era foarte credincios otomanilor, odată urcat pe tron s-a ridicat împotriva lor şi le-a declarat război. A fost numit domn al Ţării Româneşti la 29 ianuarie 1658, domnia sa începând sub auspicii mai puţin faste, ţara fiind pustiită de turci şi de tătari, în urma răzvrătirii predecesorului său Constantin Şerban.

Alianţă cu principele Rákóczi
La fel ca şi predecesorii săi Radu Mihnea al III-lea a consolidat relaţiile cu Transilvania, aceasta constituind unul dintre pilonii de bază ai politicii sale externe. Chiar dacă a fost instalat de către turci pe tronul Ţării Româneşti desideratul lui expres a fost acela de a-şi elibera ţara de sub suzeranitatea otomană, iar în principele ardelean Gheorghe Rákóczi vedea pe cel care avea forţa de a se opune Porţii Otomane.

În acest context pe 4 octombrie 1659 încheie un tratat de prietenie şi bună înţelegere cu principele Gheorghe Rákóczi al Transilvaniei din regatul Ungariei şi comite al secuilor. În document se face referire şi la tradiţia bunelor relaţii dintre cele două ţări, precizând că înţelegerea s-a perfectat, dorind să se urmeze exemplele demne de laudă ale înaintaşilor. Împreună cu principele Transilvaniei dar şi cu Constantin Şerban, căruia i se promisese scaunul Moldovei, au pus la cale o răscoală antiotomană care la început a avut sorţi de izbândă dar care mai târziu s-a transformat într-o înfrângere.

Faptul că au fost trădaţi de o anumită parte a boierimii dar şi pentru că au acţionat separat cei trei au fost învinşi pe rând, mai întâi Constantin Şerban, în Moldova, cam în acelaşi timp când era înfrânt Rakoczi în Ardeal. Mihnea deşi i-a biruit pe turci la Frăteşti, la 23 noiembrie 1659, a fost nevoit să părăsească asediul Giurgiului şi atacat de turci şi tătari a fost înfrânt la începutul lui decembrie 1659 în apropiere de Călugăreni. Astfel că Mihnea a fugit în Transilvania ajungând la Râşnov la 3 decembrie 1659.

De aici Mihnea a trecut prin secuime îndreptându-se spre Satu Mare. Aici la 5 aprilie 1660, după o masă îmbelşugată oferită de celălalt pribeag, Constantin Şerban, Mihnea a murit. Se presupune că voievodul ar fi fost otrăvit la ordinele lui Constantin Şerban. Interesant este faptul că două luni mai târziu murea şi Gheorghe Rakoczi al II-lea, rămânând astfel doar Constantin Şerban pretendent la scaunul Ţării Româneşti sau al Moldovei.

Comoara lui Mihnea Vodă a rămas în Cetatea Sătmarului
După moartea domnitorului s-a făcut un inventar cu bunurile pe care acesta le avea asupra sa. Potrivit Catalogului Documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Naţionale, Vol. IX, Mihnea Vodă dispunea de o adevărată comoară care consta în:

Mihnea-Voda2
„În sertarul lăzii un hanger foarte frumos cu pietre. În lăzi sunt acestea: un desag de piele neagră. Pe de o parte este într-însul aur, pe cealaltă o roată frumoasă. Un turban alb, dintr-o parte în pungă roşie ceva lucruri de aur, în altă parte iarăşi într-o pungă roşie aur, şi două lanţuri de aur, doi cercei cu ceva mărgăritare. Şi podoabe puţine femeeşti. Într-un alt desag alb este într-o pungă lungă de pânză albă o grămadă de aur. În altă parte, aur cusut într-un brâu de drum: aur într-o pungă mică de piele: inele de aur, lanţ de aur şi un brânz de zmaragd. Într-un desag de păr, pe de o parte o brăţară de aur cu pietre, o mulţime de dantelă, podoabe femeeşti, un brâu de aur, un lanţ de aur cu pietre, trei brăţări de aur, o coroană de aur cu pietre, câteva mărgăritare legate într-o fotă pestriţă. În altă parte icoana Mariei, basma aurită, coroniţă de aur, două brăţări frumoase cu rubine, 12 bucăţi frumoase de mărgăritar, trei cercei cu rubine, un lanţ de aur frumos cu rubine slabe, o podoabă frumoasă pentru fruntea femeiască în patru bucăţi, două şiruri de mărgăritare pentru atârnat la gât, un lanţ de aur cu atârnătoare frumoase cu pietre, o pereche de brăţări, alte fără piatră, o altă pereche de brăţări cu rubine, brăţară lată de aur, o pereche de copci de aur, câteva boabe de mărgăritar. Sabie de aur dată de domnul nostru, oglindă de mână. Într-o fotă albastră trei pahare de argint, o cană de spălat, două ceşti, o cană de spălat, o pereche de scări de şa de argint, o cruce de argint aurită. Într-un desag de păr haină albă, manta turcească, o scară, o manta roşie, două mintene căptuşite cu samur, cu croiu unguresc, o căptuşală de samur. Într-un sipet trei mintene căptuşite cu samur, nişte pahare de argint, tipsii, nasturi. În alt sipet o căptuşeală nouă de samur, o căciulă de samur, un guler de samur, o şubă cu fir de aur căptuşită cu samur, câteva lucruri de argint. În ladă era pus un băţ frumos cu curea de piele de balenă cu pietre, un paloş scurt, mărunţişuri. Într-o altă ladă se află trei perechi şi jumătate de pistoale, scule pentru şapte cai, din care una n-are preasenă: şase paloşe, o manta căptuşită cu samur, într-o ladă în afară şase puşti. Dolman galben de camucă, două mantale rele, un gaftan verde, 13 ceaprazuri, 4 alabarde, 4 arcuri de mână, o puşcă de ienicer, într-un chilim pestriţ câteva materii frumoase cu aur şi camucă. Nouă poveri sub pecete, pe cari nici nu le-am privit, în ele arme şi ceva haine, două scuturi, unul cu turchie, arc de mână cu toc, cu săgeţi, pe cari le-a purtat el însuşi. Zece şei: nouă cu scofium, una nu e cu scofium. Zece cai de călărie pe cari i-au dus în cetate. Sunt câţiva cai râioşi cari nu sunt pentru grajd.”





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts