More

    Rămas bun, Mihai Ghenceanu!

    ghenceanu3

    Zi tristă a fost ieri pentru municipiul Satu Mare, când unul dintre cei mai valoroşi oameni ai presei sătmărene a fost condus pe ultimul drum. Jurnalistul sătmărean Mihai Ghenceanu s-a stins din viaţă în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, la spital.

    Gheorghe Mihai Ghenceanu s-a născut pe data de 8 noiembrie 1950 în Satu Mare. În clasa a IX-a, fiind elev la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, a fost cooptat în colectivul redacţional care a publicat primul număr al revistei liceului, „Luceafărul”, unde i-au apărut primele poezii. Mihai Ghenceanu a lucrat după absolvirea liceului la Direcţia Muncii, apoi la Întreprinderea Unio Satu Mare. Din tinerețe, acesta a fost un mare iubitor al literaturii române, scriind poezii şi frecventând cenaclul literar „Afirmarea”. La cotidianul Gazeta de Nord-Vest a lucrat ca și redactor la începutul anului 1990, după care în anul 1998 s-a transferat la cotidianul „Informaţia Zilei”. Mihai Ghenceanu a fost atât jurnalist, cât și realizator de emisiuni pe teme economie.

    Ca jurnalist, a scris cu predilecţie articole din domeniile economic şi politic. De asemenea, a fost realizator de emisiuni pe teme economice, rubrica “Mersul Economiei”, la postul de televiziune Informaţia TV.

    În continuare vă prezentăm laconic o notă autobiografică de pe blogul său personal:

    “M-am născut în 8 noiembrie 1950 în Satu Mare. Sunt redactor la cotidianul Informaţia Zilei, căsătorit, o fiică, Andrada Cristina, născută în 1979, soţia Luiza-Doina. Am tipărit un singur volum până acum, intitulat «Cântece pentru Psyl», apărut în 2007. Sper să pot scrie şi publica în viitorul apropiat cel puţin partea a II-a la primul volum, şi anume «Întoarcerea Psylului». Dar, sper să nu fie vorba despre un singur volum. Mai am în «sertar» manuscrise, iar în cap idei”.

    Mihai Ghenceanu a fost înmormântat ieri, la Cimitirul greco-catolic de lângă gară, unde au fost prezente sute de persoane – familie, prieteni, colegi și oameni care l-au apreciat și iubit pe jurnalistul Ghencean. Aceştia l-au condus pe ultimul drum cu lacrimi în ochi şi coroane funerare, cu mesaje profunde şi emoţionante de rămas bun. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!
    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE