Careii, miresele şi Regele Ferdinand



Mirese2

Tradiţia întâmpinării oficialilor vremii care vizitau această parte a ţării de către oşeni şi oşence costumate în port tradiţional se pierde în negurile vremii. Astfel, documentele arată că Regele Ferdinand a fost întâmpinat în 25 mai 1919 la Careii Mari de 4 mirese din Oaş. Informaţia a fost publicată în volumul “Întâia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria”, realizat de Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu.

Cei doi autori şi-au împărţit volumul în două părţi aproape egale. Mai întâi, au redactat un studiu în care e descris periplul Suveranilor, de la Bucureşti (22 mai 1919) spre Predeal, Braşov, Oradea, continuând prin Bekescsaba (Ungaria), apoi prin Carei, Satu Mare, Baia Mare, Jibou şi aşa mai departe, vizita încheindu-se la Bucureşti la 2 iunie 1919. Sunt prezentate documente şi articole de presă despre un drum cu o pronunţată încărcătură simbolică – întâlnirea cu transilvănenii reuniţi în hotarele naţionale fireşti.

Suveranii, întâmpinaţi la Carei de către Iuliu Maniu şi patru frumoase mirese oşence
Suveranii au fost întâmpinaţi de Iuliu Maniu, fiind de faţă reprezentanţi ai tuturor confesiunilor religioase, fără excepţie. Despre oraş, Regina notează cuvinte admirabile. Amintindu-şi cu încântare de frumuseţea acestui oraş de câmpie, de sufletul locuitorilor, de buna primire, de frumuseţea Castelului Karolyi. Remarcă aerul cosmopolit, frumuseţea centrului, dar mai ales umanitatea acestui mic burg româno-maghiaro-şvăbesc. Remarcă feţele de ţărani veniţi din satele satelit, oameni crescuţi din untul unei câmpii binecuvântate. Cuvintele Reginei despre Careii Mari sunt de-a dreptul nişte declaraţii de dragoste.

“Primirea grandioasă ce i s-a făcut familiei regale române, numai în poveşti are păreche. Au fost de faţă peste 12 mii ostaşi de toată branşa iar poporul adunat de toate clasele din comitatele Sătmar, Chioar, Ţara Oaşului, Maramureş şi Sălaj în număr peste 30 mii /(…)/ Fie binecuvântată ziua măreaţă şi de vecinică dulce amintire.” (Vasile Pătcaşiu, “Din Cronica Hotoanului”, Ed. Citadela, Satu Mare, 2012, pp. 167-169). Printre fotografiile publicate în acest volum, cinci îi surprind pe solii Ţării Oaşului. La pagina 147 este publicată o imagine intitulată “Careii Mari, 25 mai”, căreia îi este alăturat un citat al Reginei Maria: “Aici unele fete tinere (mirese) şi-au elaborat o construcţie pe cap, un fel de cunună de flori din lână împletită cu panglici şi mărgele, iar părul lor era împletit într-un fel de coadă ca o reţea, lăsată pe spate, care, probabil, necesită ore întregi de făcut” (Apud: Maria, Regina României, “Însemnări zilnice”, vol. I, p. 189). Dacă în toate celelalte, cuplul regal transmite o distincţie suverană, forţă şi o solidaritate luminoasă, de data aceasta, chipurile celor doi sunt încărcate de admiraţie, de surpriză, de viu interes. Ochii le surâd fericiţi, plini de frumuseţe şi bucurie, revărsând căldură protectoare.

Sunt patru mirese. Frumoase, suple, graţioase. Uneia i se vede faţa. Celelalte trei “se văd” doar în ochii Suveranei, încântată de cromatica exuberantă a veşmintelor. Tinerele sunt în celebrele sarici de lână albă, gubele tradiţionale de nuntă, simbolizând căldura pe care o întreţine femeia în spaţiul domestic. Desigur nu lipsesc cununile de mirese, de împărătese, cu sutele de împletituri măiestre, pe care Regina Maria, impresionată, o descrie cu uşoară stângăcie, dar atât de frumos.

Regina pare a le sorbi din ochi, fermecată de ceva ce nu mai văzuse, ea care a făcut asemenea celebrei Carmen Sylva un adevărat cult din costumul popular românesc din toate ţinuturile, purtând ia românească în Europa şi peste Ocean. Ce au vorbit, ce le-a întrebat, ce au răspuns – nu ştim, dar imaginea este mai puternică decât cuvântul, fiind realitatea însăşi.De unde sunt miresele, de unde provin solii Oaşului nu se specifică. Poate se vor descoperi consemnări în arhivele parohiilor… Vor fi fost din Bătarci sau Tarna Mare, abia revenite la sânul mamei, judecând după pozele lăsate de Laszlo Aczel şi descoperite de cercetătorul ţinutului oşenesc, Ovidiu Dacian Molnar. Poate din Bixad sau, mai degrabă, din Prilog şi Racşa, sate apropiate de mocăniţa “Juji” care trecea prin Oraşu Nou spre Satu Mare şi Carei. Poate au fost conduse de preotul Alexandru Băban din Prilog sau de soţia popii Andron din Racşa, Ghizela. Oricum, sunt nişte reprezentante ale unui spaţiu, sunt o sinteză de frumuseţe şi de istorie a Ţării Oaşului, de la Moişeni la Şirlău, de la Viile Medieşului la Văgaş.

Mirese1

Oşenii veniţi la Carei, aflaţi azi, la aproape un secol de la eveniment, în lumea de dincolo, au realizat în 1919 un arc peste milenii. Aceşti încăpăţânaţi de la hotarul nord-vestic al românităţii, descendenţi ai dacilor liberi, războinici retraşi în Nord, după ce l-au pierdut tragic la anul 106 d. Hr. pe Decebal, iată că şi-au regăsit Regele la 1919, după aproape două milenii, în persoana lui Ferdinand I cel Loial. Urmaşii celor ce n-au putut fi protejaţi de Zamolxe au aflat îndurare la Dumnezeu, ca semn că istoria mai şi repară unele nedreptăţi.

Fotografiile sunt fragmente din istoria vie a locului, cu personaje ilustre. Frumuseţea oamenilor e dată şi de bogăţia de frumuseţi ale lumii, pe care ei le distilează prin lumina ochilor şi le aşază în fagurii sufletului. Fotografiile au fost realizate în alb şi negru, dar zâmbetul din ochii Suveranilor Întregitori transmit privitorului toate culorile curcubeului.

Nicolea Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts