Vinerea Mare, zi nelucrătoare

Deputaţii au decis, miercuri, că acorde încă o zi liberă românilor, aprobând un proiect de lege care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare. “Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare”, susţin iniţiatorii proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale UE. Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a susţinut proiectul de lege în plen, afirmând că “vremea lozincilor că totul se rezolva prin muncă ar trebui să treacă” şi că angajatorii au nevoie de angajaţi odihniţi.

Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul cu 233 de voturi “pentru”, 7 “contra” şi 19 abţineri

1 COMMENT

  1. 14 zile de sarbatoare oficiale plus 27 de zile de sarbatoare religioase plus mini vacantele anuale 85 de zile nelucratoare plus vacantele guvernamentale de primavara,de vara, de toamna,si de iarna de cate 30 de zile total 120 de zile in total 246 zile libere 126 de zile au bugeteri in romania, guvernanti au 246 de zile libere, daca se maresc salarile cu 50% ca de obicei tot 50% se meresc zilele libere adica 369 de zile pe an pentru asta trebuie schimbat calendarul sa mai ramane cateva zile de lucrat

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...