FC Speranța United, prima campioană a Campionatului Creștin de Fotbal din Satu Mare

FC Speranța United, prima campioană a Campionatului Creștin de Fotbal din Satu Mare



Nimic fără Dumnezeu…

FC Speranța United, prima campioană a Campionatului Creștin de Fotbal din Satu Mare

Prima ediție a Campionatului Creștin de Fotbal din Satu Mare s-a încheiat luni, după zece etape. FC Speranța United a cucerit primul titlu din istoria competiției, urmată pe podium de FC Diferit și Prietenii Ardud.

Dincolo de clasament și rezultate, competiția a însemnat fotbal, prietenie, credință și, mai ales, construirea unei comunități în jurul sportului. La final a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost recompensați cei mai buni jucători, dar și oamenii care au contribuit la buna desfășurare a campionatului.

Cristian Ardelean, de la FC Speranța United, a fost golgheterul primei ediții, cu nu mai puțin de 30 de goluri, în timp ce colegul său, Iancu Rosi, a primit trofeul pentru cel mai bun jucător al campionatului.

Premii pentru cei care au făcut diferența

Lista laureaților a fost una bogată. Denis Gherman a fost desemnat cel mai bun atacant, Exploit Mambulu – cel mai bun jucător străin, iar Ionatan Mișcolți – cel mai bun portar.

Adrian Tătar a fost desemnat cel mai bun antrenor, Adelin Dură – cel mai bun lider, iar Norbert Balogh – cea mai polivalentă persoană.

Premiul pentru cel mai promițător junior i-a revenit lui Amedeo Osan, în timp ce Kui Ferenc a fost desemnat veteranul competiției.

Un premiu special a primit Beniamin Dobie, cel care a marcat primul gol din istoria Campionatului Creștin de Fotbal. Titlul de „Samson al campionatului” i-a revenit lui George Danciu.

La capitolul suporteri, diploma pentru cea mai frumoasă galerie a fost acordată fanilor de la FC Înfrățirea, iar printre cei mai fideli suporteri au fost recompensați Vlad Tulbure, Flavius Opriș și Beniamin Opriș.

O competiție construită de oameni

Au fost apreciați și cei care au contribuit la organizarea campionatului. Igaz Szabolcs a primit o distincție pentru contribuția adusă la reușita competiției, iar Csik Mark și Ovidiu Rus au fost recompensați pentru dedicarea deosebită și spiritul de echipă.

La buna desfășurare a competiției au contribuit și Edomer Szilágyi, pe partea medicală, precum și Carmen Por, menționată de organizatori printre persoanele speciale și de mare ajutor.

Arbitrajul a fost asigurat de Kovacs Szabolcs, Pop Emanuel, Lucian Pop, Neichi Sergiu și Toth Krisztian, în timp ce observatorii au fost Nelu Ulici, Neichi Ioan, Kolozsvari Ervin și Dezso Anton Ștefan.

Prima ediție a fost pusă pe picioare de profesorul Constantin Por și Dezso Reymond, cu sprijinul Academiei Partium și al Asociației Județene de Fotbal Satu Mare.

Speranța United și FC Diferit, spre un turneu regional

Povestea primei ediții nu se încheie însă aici. FC Speranța United și FC Diferit, ocupantele primelor două poziții, s-au calificat pentru un posibil turneu regional, la care ar urma să participe cele mai bune echipe din campionatele creștine ale județelor Satu Mare, Bihor, Bistrița-Năsăud și Cluj.

Organizatorii își doresc ca această competiție să fie găzduită chiar de Satu Mare, urmând ca în perioada următoare să aibă loc discuții între reprezentanții celor patru campionate.

Prima ediție a Campionatului Creștin de Fotbal a lăsat în urmă mai mult decât un clasament. A creat legături între oameni, a oferit bucuria competiției și a demonstrat că fotbalul poate fi și un mijloc prin care o comunitate se apropie, se respectă și construiește împreună.

Iar pentru inițiatorii proiectului, adevărata victorie este ca această poveste să continue și să devină o tradiție a fotbalului creștin din Satu Mare.

Florin Cristian Mureșan





























































Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te