Un tânăr copil sătmărean a murit astăzi în urma unui cumplit accident de circulație produs astăzi, în jurul orei 17.30, în Austria.
Potrivit unor surse exclusive ale Gazetei de Nord Vest, cumplita tragedie s-a produs joi după-amiază pe A8 Innkreisautobahn din Pichl lângă Wels, la scurt timp după ce tânărul intrase în Austria dinspre Germania.
Victima este Robert Balogh, în vârstă de numai 20 de ani, care peste două zile urma să-și serbeze ziua de naștere și împlinirea a 21 de ani. El se afla la volanul unui autocamion al unei firme din Satu Mare și, din motive necunoscute deocamdată, a izbit volent din spate un TIR.
În urma impactului, cabina camionului în care se afla tânărul sătmărean a fost distrusă. Robert Balogh a decedat pe loc, iar colegul său, tot sătmărean, este grav rănit, fiind internat la spital în Austria.
Tânărul decedat Robert Balogh era și fotbalist la echipa de fotbal Gloria Moftinu Mare.
Persoane care l-au cunoscut pe Robert au declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Nord Vest că acesta era un băiat foarte cinstit, era iubit de oameni, inteligent și ascultător.
Gazeta de Nord Vest și Nord Vest TV transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe!