More
    spot_img

    Ovidiu Duma: Avem multă treabă la Ardud în acest an. Proiecte de dezvoltare

    Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, a afirmat, în cadrul unei declarații date pentru GNV și NVTV, că în orașul pe care-l conduce are foarte multă treabă de făcut în acest an, astfel încât să fie realizate proiectele dorite atât de către conducerea primăriei cât și de către comunitate.

    Astfel, se lucrează pe mai multe planuri și mai multe proiecte de finanțare, avându-se în evderea modernizarea grădiniței și transformarea ei în una cu program prelungit, dar și modernizarea sau asfaltarea unor străzi, sau la sistemul de apă și canalizare din Gerăușa.

    ”La nivelul orașului Ardud lucrăm, în prezent, la mai multe proiecte, în cadrul unor programe de finanțare care, din fericire, sunt deschise cu dărnicie atât pe România-Ungaria, pe România-Ucraina, pe Programul Operațional Regional, din cadrul Ministerului Dezvoltării, dar și altele.
    Lucrăm acum la un proiect privind reabilitarea și extinderea unei grădinițe pentru a o face și cu program prelungit, cu dotările aferente, cu programe de specializare și cursuri pentru personalul grădiniței.
    Avem un alt proiect pe GAL pentru reabilitarea și puerea în valoare unor zone piscicole și de agrement. Un alt proiect pe POR unde lucrăm pe trei axe și anume pentru extinderea rețelor electrice, pentru reabilitarea, modernizarea și asfaltarea unor străzi.
    Suntem în lucru cu proiectul tehnic la proiectul privind alimentarea cu apă, canalizarea și stașia de epurare din Gerăușa, care a fost câștigat, fiind contractat prin PNDL”, a declarat primarul Ovidiu Duma.

    Edilul șef a mai adăugat că, în ciuda unor cheltuieli făcute de la bugetul local, aceste proiecte trebuie întocmite și implementate pentru ridicarea nivelului de trai al cetățenilor orașului Ardud.

    ”Lucrăm și pe alte proiecte pentru că este o oportunitate pe care nu dorim să o pierdem cu toate că este un volum mare de lucru și, în același timp, sunt și niște cheltuieli din bugetul local pentru întocmirea proiectelor. Dar este singura șansă ca, pe mai departe, să ajungem la investițiile atât de necesare și de dorite de către noi și comunitatea noastră.
    Deci avem multă treabă la Ardud și așa și trebuie pentru că ne străduim să facem ceea ce trebuie la momentul care trebuie pentru a putea accesa și alte fonduri de dezvoltare a orașului nostru”, a mai arătat Ovidiu Duma.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE