Considerat drept cel mai bun medic în domeniul său din Satu Mare, ba chiar din nord-vestul țării, doctorul Mircea Muncean a adus pe lume, anul trecut, peste 160 de copii la clinica de obstetrică-ginecologie Gynoprax, pe care, de altfel, o patronează.
În 2017, în clinica Gynoprax s-au efectuat peste 18.000 de consultaţii şi 166 de naşteri, potrivit informațiilor furnizate de ZF.ro. Costurile unei naşteri pornesc de la 3.400 de lei pentru pacientele asigurate şi pot ajunge la 10.000 de lei în cazul persoanelor neasigurate.
Însă acum, Mircea Muncean se confruntă cu o mare problemă. Cu lipsa personalului medical şi cu presiunea rezultată din creşterea salariilor în sectorul public, care a făcut ca şase asistente să renunţe la colaborarea cu clinica pe care o conduce pentru a lucra exclusiv la stat.
”Creşterile salariale consistente din spitalele de stat reprezintă un miraj pentru angajaţii din sectorul privat, nicio activitate economică normală neputând să acorde astfel de creşteri salariale într-un interval scurt de timp“, a spus pentru ZF Mircea Muncean.
Nicio activitate economică normală nu poate să acorde astfel de creşteri salariale, mai spune Mircea Muncean.




