Erou în viață: Romeo N. Kulcear!



Am fost oprit de mai multe ori, mergând spre biserica din Santău, și întrebat “cu ce ocazie sunt acolo?’’. Sigur, răspunsul a fost cel așteptat, legat de Marea sărbătoare a Înălțării Domnului și de evenimentele organizate de Primărie cu ocazia “Zilei Eroilor”. Surpriza a fost mare pentru mine, când am văzut că biserica, în interior era cu schele, cu proptele, cu scânduri și fără tavan și … cu toate acestea plină de credincioși. Mi-am dat seama că părintele paroh Vasile Perșe nu s-a dezmințit nici de data aceasta, Sfânta Liturghie a fost una dintre cele mai reușite, văzute de mine și de “cameră” în ultimul timp.

La terminare, preotul, urmat de sutele de credincioși s-au îndreptat spre frumosul Monument al eroilor, din centru comunei. Comună curată, pusă la punct, ordonată, cu oameni, de sus și până jos, mândri că sunt locuitori ai Santăului. Viceprimarul, tânărul Sergiu Silaghi, a rostit cuvântul de deschidere, cu solemnitate, invitându-i pe toți să cânte Imnul Țării.

Au făcut-o toți, de la primarul Marinel Rotar, cu eșarfa tricoloră pe piept, la preot, la directorul de școală, cadre, elevi și sutele de cetățeni ai Santăului.

Slujba de pomenire și cinstire a eroilor căzuți în cele două războaie mondiale a fost cea așteptată de mulțime și … de mine, adică – la înălțime! Cuvântul primarului M. Rotar a fost unul pe măsura celor două sărbători. Cuvânt liber, ordonat, cu fraze bine închegate și cuvinte care au mers direct la sufletul celor mulți. (Vă rog să-l urmăriți și pe micul ecran la “Oameni și fapte”!).

S-a potrivit de minune, ca în ziua Înălțării Domnului și cea a eroilor căzuți pentru libertatea țării, să ofere Ordinul de Cetățean de Onoare unui tânăr de 22 de ani, care, cu șapte luni în urmă, a săvârșit o faptă eroică. Prin fapta lui ne-a demonstrat că printre oameni, fără exagerare, sunt unii care fac lucruri de neînchipuit. Concret, acest tânăr, Romeo N. Kulcear, s-a oferit să dea 70% din propriul ficat (organ vital) pentru a salva viața unei tinere de 23 de ani, Aneta Marcuş, acum în convalescență. După analize realizate la Fundeni, s-a constatat că transplantul se poate face, fiind compatibil. Bucuria mea, ca jurnalist, a fost prezența tânărului la festivitate și acceptul de a-mi răspunde la niște întrebări din care am aflat lucruri de-a dreptul incredibile. El s-a consultat cu mama și cu preotul când s-a hotărât la acest gest super-uman și a pornit să-l finalizeze. Îmi spunea că este un gest normal, așa cum spune și Biblia că trebuie să-ți ajuți semenii, aproapele. Sigur, operația a durat peste 8 ore, dar … acum toate-s bune, și-a revenit, iar fata a fost salvată.

Stimați cititori, când te gândești că mulți refuză să doneze 200 mg de sânge, iar acest tânăr și-a oferit 70 % din ficat, te pune pe gânduri! Și cu câtă dezinvoltură și franchețe vorbește despre fapta sa, ieșită din comun. Mi-am dat seama că pentru a afla despre eroism răsfoim pagini din istorie, dar pot exista eroi adevărați printre noi. Sunt oameni “dintr-o bucată“, cu multă dragoste pentru semeni, cu atâta bunătate în ei și … lipsiți de orgolii. Lucrurile acestea ar trebui discutate de conducătorii noștri, nu bârfe și invidii, goane și bătai pentru “ciolan”. Consiliul Local Santău, cu primarul și vicele merită felicitări!

Felicitări și pentru diplomele și medaliile oferite Ansamblului folcloric de seniori și juniori “Vatra” care a obținut locul II pe țară. Sunt și aceștia o mândrie a județului. De acum vor fi invitați în județe pentru spectacole, dar n-am auzit pe cei de la Cultură și nici conducătorii județului că se ocupă, cel puțin, cu o simplă felicitare! N-am văzut pe nimeni acolo! Poate fac gestul în secret! E bine și așa ! Oricum, felicitări părinte V.Perşe, director și instructori, primar, viceprimar, consiliul local, elevi și părinți, locuitori din Santău! Felicitări și mulțumiri pentru fapta eroică, tinere Romeo N. Kulcear! Rămâi un model pentru cuvântul OMENIE explicat în dicționar! Ce sărbătoare multiplă, frumoasă și reușită a oferit Santăul!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts