VEȘTI BUNE. Două noi magistrale de gaz în județ. Unde vor fi construite



Vești bune pentru toți sătmărenii. În județul Satu Mare vor fi construite noi doi magistrale mari de gaze naturale. Anunțul a fost făcut de reprezentantul Transgaz, Ion Tătaru, în cadrul întâlnirii de astăzi de la sediul primăriei Negrești Oaș dintre autoritățile județene și locale sătmărene, pe de o parte, și președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților – deputatul Iulian Iancu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) – Dumitru Chiriță și reprezentanți ai companiilor care activează în domeniul gazelor naturale (Transgaz, Distrigaz, EON).

Una dintre aceste magistrale va construită între comunele Craidorolț și Bogdand, iar cea de a doua între Gherța Mică și Batarci.

Președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, deputatul Iulian Iancu, le-a recomandat primarilor din zonele celor două magistrale, să aplice cât mai repede cu putință și să concesioneze extinderea rețelei de gaze în comunele pe care le conduc, mai ales că acest lucru va fi posibil în scurt timp.

Acesta a mai adăugat că, atât magistralele cât și celelalte lucrări de distribuire a gazelor naturale în județ nu necesită cheltuieli nici din partea UAT-urlor din zonă, nici din partea Consiliului Județean.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts