Zborul Satu Mare – Londra, amânat. Motivele, bine întemeiate



Cursa Internațională Satu Mare – Londa de vineri seara a fost amânată din cauza unor defecțiuni tehnice depistate de căpitanul aeronavei la unul ditre motoare.

Directorul Aeroportului Internațional Satu Mare, Nicolae Fechete, a declarat pentru Gazeta de Nord Vest că, aseară, căpitanul aeronavei a depistat niște probleme tehnice la unul dintre motoareleaeronavei, și astfel căa decis să oprească cursa și să ceară intervenția specialiștilor.

”Inițial se credea că specialiștii, care au venit de la Debrecen, unde și acolo au avut o intervenție, vor ajunge la timp la Satu mare astfel încât aeronava să-și poată lua zborul. Din păcate nu s-a reușit acest lucru, însă în această dimineață problemele au fost remediate iar avionul a pornit spre Londra. Pentru siguranța pasagerilor, căpitanul aeronavei a decis să rămână la sol”, a declarat Nicoale Fechete pentru GNV.

În total, 220 de persoane au fost afectate de amânarea zborului de la Satu mare la Londra. O parte dintre aceste persoane au fost relocate, acceptând zboruri de pe aeropoartele Cluj și Debrecen.

De asemenea, persoanele care au fost din altă localitate decât din satu mare au fost cazate la hotel până în această dimineață.

Au fost însă și persoane care au renunțat la acest zbor pentru cursa viitoare, profitând și de faptul că duminică, în Țara Oașului se va desfășura serbarea câmpenească ”Sâmbra Oilor”.

Directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, a declarat pentru GNV că este primul incident de acest fel de când Wizz Air operează din Satu Mare.

”Nu a fost un incident deosebit, doar că siguranța pasagerilor contează. Acesta a fost și motivul pentru care căpitanul aeronavei a solicitat intervenția specialiștilor înainte de a-și lua zborul”, a mai spus Nicolae Fechete.

Aeronava Wizz Air a decolat astăzi, în jurul orei 11.15, de pe Aeroportul Satu Mare spre Londra.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts