More

    Motivarea deciziei CCR, publicată

    Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat joi, pe site-ul instituţiei, motivarea deciziei care stabileşte că există un conflict constituţional între Ministerul Justiţiei şi Preşedinţie, iar şeful statului trebuie să semneze decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

    “Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale. De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte”, se arată în motivarea Curţii.

    De aici reiese şi decizia CCR de a anunţa şi ce măsuri trebuie luate pentru ca acest conflict instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei să nu mai existe, indicând şefului statului revocarea procurorului şef al DNA.

    “Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituţională, aceasta are obligaţia, în coordonatele statului de drept, să respecte şi să se conformeze celor constatate prin decizia Curţii Constituţionale. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, din adresa Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condiţiilor referitoare la regularitatea şi legalitatea procedurii, sens în care este şi aprecierea Curţii Constituţionale. Prin urmare, Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, se arată în motivare.

    Curtea Constituţională decide:
    “1. Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.
    2. Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, prim-ministrului şi ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”
    CCR: Preşedintele a blocat competenţele ministrului fără să aibă acest atribut
    Curtea Constituţională arată în motivarea privind conflictul instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei că şeful statului şi-a arogat nişte atribuţii pe care nu le are, atunci când a respins revocarea Laurei C. Kovesi, blocând în acest fel autoritatea ministrului asupra activităţii procurorilor.
    “Din analiza adresei Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a doamnei Laura Codruţa Kövesi, Curtea reţine că Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii. În acest context, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, se arată în motivarea CCR.
    Curtea Constituţională arată că atâta timp cât Klaus Iohannis nu a avut nicio obiecţie cu privire la regularitatea procedurii de revocare înseamnă că aceasta îndeplineşte criteriile de legalitate, însă şi-a asumat nişte atribuşii pe care nu le are.
    CCR spune că în acest fel a rezultat un blocaj instituţional între cele două autorităţi, care a împiedicat valorizarea şi finalizarea propunerii ministrului justiţiei de revocare a Laurei Codruşa Kovesi.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE