More


    Rezervația Izvoarele Barcăului din Tusa – locul unde privirea vă este captivată de un peisaj impresionant prin culoare și splendoare

    =

    Într-un loc ce pare ascuns de ochii străinilor, numit Izbucul Mare, Barcăul țâșnește din piatră seacă, iar apele proaspăt ieșite la suprafață și despărțite în sute de șuvoaie formează o cascadă deosebit de frumoasă, alături de alte cascade, mai mici.

    Astfel, ia naștere una dintre cele mai cunoscute zone eco-turistice din județul Sălaj, Rezervația naturală Izvoarele Barcăului din Tusa, selectată ca sit de interes comunitar în cadrul reţelei ecologice europene „Natura 2000“. O veți descoperi dacă ajungeți în „Țara Silvaniei”, în locul unde se unesc versanții împăduriți ai Munților Plopiș din județele Sălaj, Bihor și Cluj – o spectaculoasă zonă de belvedere, care oferă o panoramă a văilor întinse din împrejurimi.

    În acest cadru natural, în orice anotimp al anului, privirea vă este captivată de un peisaj impresionant prin culoare și splendoare.

    Rezervația Tusa-Barcău este o rezervație naturală mixtă de tip peisagistic și forestier, de interes național, aflată în aria administrativă a satului Tusa, în Munții Plopiș.


    Este considerată a fi una dintre cele mai frumoase zone din „Țara Silvaniei”, în care splendoarea peisajului este completată de formele carstice, de vegetația (păduri dacice de carpen, precum și făgete) și fauna bogată (inclusiv păstrăvi) și de flora care, în perioada verii, creează un peisaj desprins din povești.
    Zona izvoarelor, cu o suprafață de 13,43 ha, este arie protejată, cunoscută sub denumirea de Rezervația Tusa-Barcău și este formată din șisturi cristaline acoperite cu gresii, argile și nisipuri. Acest loc îl găsim în apropierea zonei de contact a Munților Meseș cu Munții Plopiș, nu departe de izvoarele Barcăului.

    Rezervația include un sector de pădure (făgete pure de dealuri și făgete amestecate), o zonă de pajiște, precum și două izbucuri (izvor cu debit de apă intermitent) Izbucul Mare și Izbucul Mic cu un impresionant debit de apă. Aria protejată dispune de clase de habitate cu păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum (păduri dacice de fag și carpen cu vegetație de colțișor).


    Barcăul, cel mai important afluent al Crișului Repede își are izvoarele sub vârful ponor din Munții Metaliferi, în punctul de întâlnire al județelor Bihor, Cluj și Sălaj. Cel mai mare dintre izvoare este marele izvor carstic ce alimentează pârâul Toplița. Apele acumulate pe platoul carstic Ponor, izbucnesc la suprafață aici și desfăcându-se în mai multe ramuri, dau naștere unor mici cascade, după care dispar din nou printre pietre, pentru a reizbucni cu un debit mult mai mare și a forma o cascadă impresionantă cu înălțimea de peste 10 m.

    Este impresionant, mai ales pe vreme ploioasă, să vezi cum își caută loc apa printre dealurile din tufă de calcar, acoperite de mușchi. Vara, vegetația luxuriantă creează un peisaj de basm în jurul cascadei.

    De aici apa își continuă traseul printre pereți abrupți, dând naștere la mai multe cascade mici, trece peste mai multe praguri de beton, ajunge în zona de șes unde se domolește și, după un parcurs de 364 km și o diferență de nivel de 553 m, ajunge în Ungaria, unde se varsă în Crișul Repede. Zona izvorului a fost declarată rezervație naturală, fiind cunoscută și sub numele Rezervația Tusa-Barcău. În albia izvorului abundent, ce își adună apele din platoul carstic, se depun cantități mari de travertin. Zona este cunoscută şi bine apreciată printre cunoscători şi datorită păstrăvului indigen, care poate fi pescuit din Valea Boului şi Valea Topliţei. Pentru cei cărora pescuitul la păstrăv le depăşeşte posibilităţile şi priceperea, zona oferă şi o posibilitate mai facilă de a avea peşte la masă: păstrăvăria „Izvoarele Barcăului“, aparţinând Direcţiei Silvice Sălaj.


    Zona are locuri perfecte pentru campare, pe marginea celor două văi, cu posibilitate de a face baie în zilele toride de vară. Pentru cei cărora o noapte petrecută la cort le dă fiori, există şi varianta cazării la cabana Direcţiei Silvice. Pentru asta, însă, este nevoie de aprobare de la Direcţia Silvică Sălaj. O altă variantă de cazare este Centrul de agrement „Izvoarele Barcăului“ (tabăra de la Tusa), aflat în administrarea Direcţiei pentru Tineret Sălaj.

    Căi de acces: Zalău – Crasna – Sâg – Tusa DJ191C/DJ191E , distanța 40 km, timp 46 min.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img