More

    Hans Klemm: România are un mare potenţial pentru îmbunătăţirea productivităţii în agricultură, prin introducerea tehnologiei

    România are potenţial ca putere agricolă, iar posibilitatea de îmbunătăţire a productivităţii este mare, iar această îmbunătăţire poate fi realizată prin introducerea tehnologiei, a declarat, joi, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, la Forumul “Securitatea Alimentelor şi a Resurselor de Apă”.

    “În cursul călătoriilor mele prin România, în ultimii trei ani, mi-a devenit foarte clar potenţialul României ca putere agricolă. Acest lucru a fost valabil în trecut. De exemplu, la mijlocul secolului XIX, Brăila a fost practic pentru comerţul internaţional cu cereale ceea ce este Chicago în prezent. Preţul grâului la finele secolului XIX era fixat în Brăila, la fel cum în prezent este fixat la Chicago. Nimeni nu ştie mai multe decât ministrul Agriculturii despre potenţialul îmbunătăţirii productivităţii agricole în România şi a fost un avocat neobosit pentru fermierul român, cu obiectivul îmbunătăţirii productivităţii. Când ne uităm la productivitatea agriculturii româneşti în comparaţie cu productivitatea agriculturii din alte ţări membre ale Uniunii Europene sau la nivel mondial este clar că potenţialul aici pentru îmbunătăţirea producţiei, pentru îmbunătăţirea productivităţii este mare. Şi una dintre modalităţile prin care această îmbunătăţire poate fi realizată este prin introducerea tehnologiei. În SUA, unde ne bucurăm de o productivitate agricolă mare, acest lucru se datorează în parte unor fermieri foarte bine educaţi, dar şi unor fermieri care sunt capabili să aplice tehnologie modernă în producţia agricolă”, a explicat Klemm.

    El a adăugat că una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultura românească este îmbunătăţirea sistemului de irigaţii.

    “Există mai multe firme americane din sectorul agricol prezente astăzi aici. Vreau să le mulţumesc pentru sponsorizarea lor şi totodată vreau să subliniez că valoarea adăugată pe care ar putea să o aducă agriculturii româneşti, în relaţiile cu Guvernul român sau cu companiile româneşti şi bineînţeles cu fermierii români, este îmbunătăţirea sistemului de irigaţii, care este una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultura românească”, a mai spus diplomatul american.
    Pe de altă parte, Hans Klemm a afirmat că, în calitate de ambasador al SUA în România, are trei priorităţi: promovarea securităţii în cadrul parteneriatului şi în calitate de aliaţi NATO, promovarea valorilor americane şi a democraţiei şi promovarea prosperităţii.

    “În calitate de Ambasador al SUA în România, am trei priorităţi. Una este să promovez securitatea SUA, împreună cu România, în cadrul parteneriatului nostru şi în calitate de aliaţi în NATO (…). O altă prioritate este să promovez valorile americane şi democraţia, să încurajez România să îmbrăţişeze un viitor democratic, valorile şi instituţiile democratice. A treia prioritate pe care o am este să promovez prosperitatea, prosperitatea SUA, din nou, împreună cu partenerul nostru strategic România, dar şi să promovez prosperitatea României. Facem acest lucru prin încercarea de a creşte schimburile comerciale şi investiţiile între ţările noastre. Aici trebuie să mulţumesc preşedintelui Daraban (preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban – n. r.) şi Camerei Române de Comerţ şi Industrie pentru parteneriatul lor excelent cu noi pentru a aduce împreună companii americane şi companii româneşti, pentru a creşte afacerile între ţările noastre”, a adăugat Hans Klemm.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE