More


    Sute de milioane pentru dezvoltare rurală

    =

    Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală s-a deschis, începând cu data de 1 ianuarie, noi sesiuni de finanțare a măsurilor din cadrul acestuia. Doar pentru trimestrul întâi al acestui an sunt disponibili peste 445,8 milioane de euro care așteaptă să fie accesați. Banii pot fi accesați atât de primării, cât și de fermieri.

    Submăsurile disponibile în primul trimestru
    Astfel, în primul trimestru al acestui an vor fi disponibile fonduri pentru Submăsurile (sM):

    – 4.1a – Investiții în exploatațiile pomicole (51.013.105 euro),

    – 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații (200.000.000 euro),

    – 5.1 – Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile (14.775.003 euro) și
    – 5.2 – Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale (13.677.431 euro).

    Submăsuri pentru infrastructura locală
    De asemenea, infrastructura locală va beneficia de finanțare prin deschiderea unor noi sesiuni pentru:
    – sM 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – ITI Delta Dunării (16.777.774 euro),

    – sM 7.4 – Sprijin pentru investițiile în crearea, îmbunătățirea sau extinderea serviciilor locale de bază destinate populației rurale, inclusiv a celor de agrement și culturale, și a infrastructurii aferente (13.761.860 euro) sau
    – sM 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural-ITI Delta Dunării (4.990.902 euro).

    Alte submăsuri
    Grupurile de Acțiune Locală vor avea la dispoziție o nouă oportunitate de finanțare prin sM 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală – Componenta B “Implementarea activităților de cooperare ale GAL-urilor selectate (9.270.000 euro).

    În aceeași perioadă de timp a trimestrului unu, vor fi lansate sesiuni pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor (sM 15.1) și Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor (sM 17.1), valoarea totală a fondurilor disponibile pentru aceste submăsuri fiind de 110.151.918 euro.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img