Se redeschid sau nu școlile în septembrie?

Se redeschid sau nu școlile în septembrie? Dacă ajungem la cel mai grav scenariu, acela al unei creșteri exponențiale a cazurilor de coronavirus, e posibil ca școala să nu înceapă la timp, adică la 14 septembrie.

Premierul Ludovic Orban îi avertiza săptămâna trecută pe cei implicați în sistemul de educație să fie pregătiți de reînceperea cursurilor doar online. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat luni seara la Digi24, când va fi luată o decizie în privința școlilor. Nelu Tătaru a spus că în gestionarea pandemiei din perioada verii se vor face evaluări pentru fiecare etapă, iar în funcție de rezultatele acestora, autoritățile vor ști ce măsuri trebuie să ia în septembrie, atunci când va începe noul an școlar.
Ministrul Sănătății a îndemnat la prudență și a spus că deciziile cu privire la reînceperea activității didactice vor fi luate spre sfârșitul verii.
Ministrul Sănătății a spus că există un grup de lucru, o comisie mixtă la nivelul Ministerului Educaţiei, sub conducerea vicepremierului Raluca Turcan, care va pregăti măsuri pentru gestionarea începutului anului şcolar.
„Eu am spus încă de la început, ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii, de la cele mai sumbre până la cele adaptate”, a spus Nelu Tătaru.
Întrebat care i-ar fi recomandarea în acest moment, Nelu Tătaru a spus că sfatul lui ar fi unul precaut. „În acest moment, pentru toată lumea, înseamnă să ne revenim, să respectăm… Nu mă gândesc (la începerea școlilor – n.r.), noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a acestui prim moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”, a explicat Nelu Tătaru.
„Venim cu o economie în care fiecare din aceste activități care stau în spatele fiecărui ministru de resort vor să se redeschidă. Le putem redeschide în cadrul anumitor norme, principii de funcționare și desfășurare care trebuie respectate”, a punctat ministrul Sănătății, avertizând că în cazul unei creșteri exponențiale a cazurilor comunitare ar putea fi amânate alte relaxări așteptate, cum ar fi redeschiderea restaurantelor, a piscinelor, a teatrelor, cinematografelor, stadioanelor pentru public etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Este WordPress o platforma sigura pentru websitul dvs.?

In ultimii ani, peste un milion din cele aproximativ 60 milioane websituri WordPress din lumea intreaga au fost afectate de probleme securitatii. Unii experti...

823 de cazuri noi,din fericire nici unul la Satu Mare

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.750 de pacienți...

Românii iau cu asalt vămile

   În perioada 02.08.2020, ora 07:15 – 03.08.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 4551 persoane, dintre care 4539 persoane care fac excepție de...

Pe măsură ce crește numărul de teste crește și numărul bolnavilor

La nivelul județului Satu Mare, în data de 3 august 2020, se află în carantină la domiciliu 142 de persoane și nicio persoană pentru care se recomandă carantina, intrate în țară...

Medicul Specialist Roxana Varga: Importanţa alăptării şi  beneficiile ei.

  Roxana Varga, medic specialist neonatolog şi consultant în lactaţie acreditat IBCLC ne spune despre importanţa alăptării şi  beneficiile ei. Avantajele alăptarii pentru copil: Laptele de...