More


    “OMENIA NU SE VINDE”

    - Advertisement -

    Soţii Nemeş au reuşit să cucerească uşor, uşor inimile maramureşenilor, ajungând apoi la sufletul tuturor românilor. Maria şi Mihai Nemeş, formează un cuplu atât pe scenă cât şi în viaţa de zi cu zi.

    Pentru toată lumea au fost şi bune şi mai puţin bune. Ce aţi reuşit să faceţi acum, din ce nu reuseaţi aproape deloc înainte? Cum a fost anul 2020 pentru soţii Nemeş?
    Pentru noi anul 2020 a fost un an deosebit, dar cu siguranţă nu ne -am fi dorit să fie aşa, însă am avut timp mai mult pentru familie, pentru fetiţa noastră care se plângea mai mereu că plecăm prea mult de acasă, am făcut foarte multe lucruri pe-acasa, am fost şi zugravi, am fost cei mai buni bucătari şi bineînţeles am creat cele mai faine cântece pentru cei care ne îndrăgesc ,,LA MULŢI ANI DRAGĂ MĂRIE ” şi ,,OMENIA NU SE VINDE” melodii pe care abia aşteptăm să le cântăm la evenimente. Sperăm ca lucrurile să se îndrepte frumos iar noi să revenim cât mai repede pe scenă, acolo unde ne stă cel mai bine, să facem ceea ce ştim noi cel mai bine.

    Ce alte pasiuni aveţi, ce vă mai place să faceţi?
    Nouă în timpul liber, ne place să ieșim în natură, să facem plimbări prin pădure, mai ales la Mihăiţă care este şi vânător. Mie îmi place să gătesc, cred că se şi vede, îmi place să creez costumele noastre populare, sunt foarte atentă la toate detaliile.

    Câte costume tradiţionale aveţi în colecţie?
    Deţinem foarte multe costume populare pentru că avem foarte mare grijă cum ne prezentăm în faţa publicului iubitor de folclor.

    Povestiţi-ne puţin despre voi, cum v-ati cunoscut, când aţi început să cântaţi împreună?
    Povestea noastră de dragoste am tot spus-o prin emisiuni si v-o spunem şi vouă cu drag. A fost ,,DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE” ne-am întâlnit la o nuntă în 2001, Mihăiţă m-a invitat să cânt un program cu el, am acceptat cu drag şi de atunci am rămas prieteni. Am început să cântăm împreună la petreceri, după un an am imprimat un material audio iar în anul 2003 ne -am unit destinele în faţa Lui Dumnezeu. Anul acesta facem 18 ani de căsnicie (majoratul). Ne complectăm foarte bine în tot, nu suntem perfecţi, suntem oameni şi mai greşim, însă ce este foarte important, zic eu, este că ştim să lăsăm unul după altul. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot şi toate, avem o fetiţă superbă Mihaela, care se pare că vrea să ne calce pe urme, noi o susţinem cu tot ce ţine de noi şi o sfătuim să fie silitoare şi corectă. Acelaşi sfat cred că l-aş da orcărui copil la început de drum.

    Viaţa de artist nu este uşoară şi dacă nu o faci cu plăcere şi din toată inima, atunci devine o povară şi devii propriul sclav, norocul nostru este că ne place enorm de mult munca noastră, de multe ori parcurgem sute de km pentru a ajunge la un eveniment dar când vezi bucuria de pe faţa oamenilor simţi că a meritat tot efortul .

    Mulţumim din suflet Raluca pentru acest interviu, salutam cu respect toţi sămărenii şi abia aşteptăm să ne vedem la concerte, evenimente si emisiuni.

    Va pupă Nemeșii!

    Raluca Jofi

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img