Răzvan Stoica: “Aștept cu nerăbdare să mă reîntorc la Satu Mare!”



 

 Răzvan Stoica, românul considerat „cel mai mare violonist al generației sale”. Răzvan Stoica a câştigat în 2013 premiul New Talent la Bratislava, cea mai importantă competiţie dedicată tinerilor muzicieni, fiind primul muzician român cu o asemenea performanţă în istoria acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. Are în palmares peste 30 de premii naţionale şi internaţionale, iar din 2009 cântă pe vioara Stradivarius ex – Ernst din 1729, câştigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidaţi. Din 1996 cântă alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, în Duo Stoica, o formulă de succes care i-a adus în concerte şi recitaluri nu doar pe pe mari scene din Europa, dar şi în Statele Unite şi Asia.

  

Razvan, anul 2020 a fost altfel, pentru tine, pentru toata lumea. Ce le vei povesti copiilor tai despre acesta perioada, despre acest an?

 Pentru noi toți, această perioadă va fi de referință. De altfel, nu cred că finalul lui 2020 înseamnă și finalul acestui timp critic, astfel că într-un final va trebui să ne adaptăm realitatea conform acestor elemente mai puțin plăcute, iar cei mai tineri decât noi vor învăța, probabil, despre aceste momente la fel cum învață și despre altele din istorie. Am speranța că totuși vor trage învățăminte din experiența noastră mai repede decât generațiile anterioare lor, pentru a nu fi nevoiți să repete greșelile ce au prelungit și amplificat această criză.

 Cat de dificil este pentru un artist sa nu se poata exprima in fata publicului, asa cum a fost obisnuit?

Desigur că schimbarea este dificilă, ca de altfel orice schimbare a stării de fapt cu care suntem la un moment dat obișnuiți. Pentru mine a fost important să mențin legătura cu publicul prin intermediul platformelor online și, când a fost posibil, în sala de concert. Mi-aș fi dorit ca această situație să nu se prelungească atât de mult, însă sunt mulțumit de oportunitățile pe care le avem de a menține o oarecare legătură, cu ajutorul tehnologiei.

 Ca artist, ai nevoie de aplauze, de apreciere?

Cred că atunci când cineva decide să pornească pe drumul artei nu ia în considerare aplauzele. Ca artiști, răspundem unei chemări mai puternice decât noi, care nu ne dă de ales. Mai târziu, culegând roadele pregătirii, le primim odată cu aprecierea publicului, formăm o relație cu acesta, învățăm să comunicăm cu el într-un mod aparte. Aplauzele reprezintă deci, un răspuns, cealaltă parte a unui dialog.

Eu, însă, dacă nu aș avea acest partener de dialog, aș construi oricum un monolog. Muzica mea nu încetează să existe pentru că nu primește aplauze; chiar dacă acestea sunt cel mai concret răspuns pe care îl primesc, ele nu determină atașamentul meu față de artă.

  Ai avut concerte in aceasta perioada, la o scara mai mica sau online?

Încerc să evit online-ul deoarece îmi pare că în această perioadă el a căzut oarecum în derizoriu. Mai ales la începutul perioadei de izolare, numeroase concerte – de o calitate mai mare sau mai mică – se găseau la un click distanță. Desigur, am dat curs câtorva invitații, însă în principiu am preferat să mă aflu pe scenă, în prezența publicului – cum a fost și la Satu Mare – chiar dacă acest lucru s-a întâmplat mult mai rar.

 Razvan, esti un om modest, cu capul pe umeri… cum reusesti sa ramai asa?

Le datorez acest fapt părinților mei care, deși m-au încurajat întotdeauna să merg pe drumul care mi s-a părut cel mai bun pentru mine, nu mi-au creat așteptări nerealiste cu privire la stadiul în care mă aflam sau cu privire la produsul finit al muncii depuse. Acest lucru m-a determinat să lucrez în fiecare zi pentru a crește, pentru a mă perfecționa și pentru a-mi îmbunătăți tehnica, dar și pentru a comunica cu publicul ca și cum mi-ar fi familie.

 Cum a fost copilaria ta?

Copilăria mea a fost fericită, plină de muzică. Tatăl meu, sora mea, dar și numeroși membri ai familiei apropiate îmbrățișaseră deja această cale, astfel că fiecare zi din viața mea avea o altă nuanță sonoră, alte aventuri muzicale.

 Ce sfat ai da unui copil despre viata?

Găsește cât mai repede ce iubești să faci. Nu contează ce e, doar să-ți placă! Cu cât îți vei găsi mai repede pasiunea, cu atât mai mult timp vei avea să te bucuri de ea.

 Care a fost momentul in care te-ai simtit cel mai fericit, in cariera ta?

Acel moment ar fi când am descoperit că schimbul de energie dintre mine și public este real și nu poate fi înlocuit cu nimic altceva; când am reușit sa văd oameni mișcați după un concert de-ale meu. Se întâmpla prin 2008, iar la piesele un pic mai dramatice întrezăream lacrimi în ochii lor… iar la piesele de virtuozitate găseam pe chipul lor câte un zâmbet care părea cu nu va mai fi șters de nimic.

 Canti alaturi de sora ta pe aceeasi scena de multe ori. Cand erati mici, va jucati mult impreuna, sau ca si majoritatea fratilor existau si divergente?

Mai mult decât să ne jucăm, ne plăcea să studiem împreună. Chiar ne inventam diferite jocuri muzicale, însă cam totul era legat de activități ce implicau sunetele.

 Ce ti-ai propus pentru anul in curs?

Anul acesta mi-am propus să încerc să restratez domeniul cultural, care a fost atins puternic de actuala crizaă, și de a încerca să fiu un adevărat Ambasador Stradivarius, prin a aduce sunetul acestei viori magnifice și unice spre cât mai mulți români, maghiari, austrieci, germani și a altor locuitori ai acestei superbe planete în care trăim. Îmi doresc să ne bucurăm cu toții de un concert Stradivarius pentru sufletul nostru.

 Cum te-ai simtit cand ai cantat in Filarmonica “Dinu Lipatti” din Satu Mare?

Experiența alături de Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare a fost una specială din multe puncte de vedere. Publicul a fost minunat, m-am bucurat să împart scena cu instrumentiști de valoare, alături de care am fost în dubla postură de solist și dirijor, interpretând un repertoriu foarte plăcut, optimist și profund în același timp. Receptivitatea muzicienilor și căldura cu care publicul ne-a „îmbrățișat” mi-a confirmat că munca pe care o facem noi, muzicienii, este vitală pentru menținerea moralului în condiții de criză, chiar dacă nu este o activitate esențială vieții.

Aștept cu nerăbdare să mă reîntorc la Satu Mare, este una dintre cele mai plăcute colaborări pe care le-am avut în ultima vreme.

Raluca Jofi





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts