Ziua internaţională a femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări. Anul acesta este unul cu o semnificație aparte, căci în multe familii membrii au fost forțați să stea departe unii de ceilalți în timpul pandemiei de coronavirus. Însă este totodată un timp pentru unitate, o perioadă în care trebuie să fim împreună în spiritul solidarității. Femeile sunt în prima linie a luptei cu pandemia de coronavirus, printre altele, și pentru că sunt majoritare în sectorul sanitar. Dar ele se numără și printre categoriile cele mai afectate, adesea având locuri de muncă precare sau nesigure, în sectoare care au dispărut ori s-au transformat din cauza crizei. Le dorim să aibă parte de multă căldură în suflet și în casă, bucurie în inimă, dragoste, multă sănătate și putere de muncă. Pentru că ele reuşesc să atingă măcar o inimă în fiecare zi cu cuvintele, cu faptele sau cu existenţa lor pot pretinde că sunt fericite. Ele sunt speranța căreia umanitatea îi datorează continuitatea și perpetuarea vieții, au fost și vor fi elogiate în cântece și opere artistice. De când e lumea, femeile au ținut mereu aprins focul în cămin, au păstrat cu sfințenie datinile străbune, au sădit speranță și noblețe în inimile celor apropiați.
Ziua de 8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. Luna martie este prima lună de primăvară, luna în care natura renaște și razele soarelui încep să ne încălzească sufletele. Dacă evenimentul coincide, ca perioadă din an, cu un nou început, semnificaţiile acestuia sunt legate şi de lupta femeilor pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în țările din fostul bloc sovietic. Această zi este celebrată în multe ţări din întreaga lume. Este o zi în care femeile sunt recunoscute pentru realizările lor fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Ziua internaţională a femeii a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa, este o sărbătoare cu totul specială prin care sărbătorim și prețuim femeile din întreaga lume: mame, soții sau persoane apropiate. Este un moment cu totul special, prin care ne arătăm aprecierea față de femeile din viața noastră. Cu toate acestea, cum a apărut această sărbătoare? În ce țări se mai sărbătorește și care sunt câteva dintre obiceiurile specifice pentru 8 Martie?
Prima Zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat împotriva condiţiilor de muncă.

Iată câteva lucruri pe care probabil nu le știați despre Ziua Internațională a Femeii:
Grecii o sărbatoreau în fiecare primavară pe Rhea, mama tuturor zeilor.
In anii 1800, în Anglia, era sărbatorită “Duminica mamei”, mai exact în cea de-a patra duminică de la începerea Postului Paștelui.
Ziua Femeii a fost sărbatorită pentru prima oară, oficial, pe 28 februarie 1909 în America.
Inițiativa Partidului Socialist de a serba Ziua Femeii a fost preluată și în Europa, chiar în următorul an.
Aceasta sărbatoare era simbolul drepturilor femeilor în societate care în acea perioadă nu erau într-un număr mare. La inceputul secolului XX, reprezentantele sexului frumos lucrau pe post de servitoare sau în domeniul textilelor și erau plătite mai puțin decât bărbații, motiv pentru care s-au înfiintat și diverse asociații care luptau pentru drepturile lor.
In anul 1908, peste 15.000 de femei au protestat pe străzile din New York și au cerut salarii mai mari, un program de lucru mai bun și dreptul la vot.
In mai multe tări din Europa, Ziua Femeii a fost sărbatorita pe 19 martie în anul 1911, dar nu așa cum se procedează acum, ci cu proteste. Femeile au ieșit în stradă pentru a-și apăra drepturile.
Abia în anul 1913, Ziua Femeii a fost celebrată pe 8 Martie.
In Italia, bărbații le ofereau femeilor mimoze galbene, aceste flori fiind simbolul italian pentru Ziua Femeii. Ele semnifică sensibilitate și putere.
În Cehia, după destrămarea Republicii Cehoslovace si căderea comunismului, sărbatoarea a fost uitată, dar a fost restabilită în anul 2004 de către Parlament.
In China, femeile au dupa-amiaza de 8 Martie liberă.
În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 Martie – Ziua femeii.
Desi pandemia si-a pus amprenta la nivel mondial, pe multe femei ale căror vieți au fost puse în pericol fiind afectate oncologic, ele duc o luptă continuă cu atitudinea pozitivă care are un efect benefic asupra tratamentului, iar zâmbetul lor reprezintă una dintre cele mai puternice arme pe care le au la dispoziție. Emotionate, pline de energie, speranță și de optimism, ele sunt adevărate eroine prin înfrângerea bolii. Ele se uită în urmă cu iertare, înainte cu speranță, în jos cu compasiune și în sus cu recunoștință.
“Ziua asta să fie un prilej de bucurie pentru noi toate, să simţim mai puţin apăsarea grijilor şi să ne umplem gândurile şi sufletul de căldura primăverii cu bucurie și cu parfumul tuturor florilor sale”.

Asociația de Psiho-Oncologie Hathor-Maeve-Nectarie
Satu Mare urează tuturor
femeilor “La mulţi ani
de Ziua Femeii!“
Președinte Lucreția Kabai

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here