More


    Caleidoscop Muzical-Incursiuni în cultura muzicală a lumii – “My fair lady” – o lume muzicală într-o veșnică căutare a identității – Episodul II

    - Advertisement -

    Rămânem și astăzi în același periplu de macro şi micro metamorfoze a străzii londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o atmosferă descrisă superb de compozitorul american de origine vieneză Frederick Loewe și de libretistul Alan Jay Lerner în capodopera ”My fair lady”, azi continuându-ne analiza prin studierea caracteristicilor vocal – scenice şi psihologic – relaţionale ale personajelor principale.

    Astfel, în muzicalul ”My fair lady” sunt prezente ca şi caracteristici vocale generale îmbinarea recitativului şi declamaţiei cu interpretarea în still „bell canto” a melodiilor.

    Putem sesiza folosirea recitativului şi a declamaţiei, îmbinate cu părţi de vocalitate pură în partiturile rolului profesorului Higgins din piesele, Why, can’t the english, I’m a ordinary man, A hymn to him şi I’ve grown accustomed to her face, având în faţă un personaj complex care îmbină vocea de piept cu cea de cap, cu o mişcare scenică în aparenţă uşor de interpretat; în realitate prin mobilitatea interioară necesitând un studiu amănunţit de rol pentru corelarea vocii cu mişcarea.

    În partitura lui Alfie P. Doolittle prin cele trei superbe intervenţii muzicale, Whith a little bit of luck, Reprize, Get me to the church on time, personajul își folosește în mod generos vocea de piept cântată, îmbinată cu declamaţia pe o tonalitate superioară printr-un timbru puternic şi hotărât, totul desfăşurându-se pe o mişcare scenică interioară şi exterioară dinamic – dansantă şi angajantă, ceea ce face din rol o adevărată piatră de încercare pentru actori.

    Freddy Eynsfort – Hill este tipul îndrăgostitului la prima vedere „care-şi uită capul în nori”, On the street where you live şi în care partitura pare că „pluteşte” într-un „balon de săpun” gata să se spargă, interpretul executându-şi rolul într-un timbru aparent instabil tonal, dar cu toate acestea bine determinat ceea ce face ca relaţia dintre voce-mişcarea scenică interioară – exterioară să devină greu de aplicat.

    În ceea ce priveşte personajul principal Eliza Doolittle, avem de-a face cu un rol complex care interpretează atât piese de factură vocal – cantabilă îmbinate cu recitativ şi declamaţie, The rains in Spain, Just you wait, Show me, Without you, prin îmbinarea vocii de piept cu cea de cap, a vocii pline cu staccatto-ul interpretativ, într-o mişcare scenică dinamică atât în interior cât şi-n exterior, dar şi arii ale căror partituri exclusiv muzical – cantabile, de factură romantică sunt adevărate capodopere ale genului, Wouldn’t it be loverly, I could have danced all night, în care partitura vocală este bogată în muzicalitate, fără dulcegării sonore dar abundentă în pasaje de o înaltă emoţie artistică, printr-o mişcare scenică calmă dar şi angajantă care îmbină spectatorul la meditaţia unei alte lumi.

    Ne oprim aici cu prezentarea caracteristicilor vocal-interpretative ale personajelor din musicalul ”My fair lady”, urmând ca în episoadele următoare să studiem portretele psihologice şi relaţionale ale personajelor … și pentru că am intrat în Săptămâna Iubirii prin excelență, în care Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu adevărat și Om adevărat își va duce până la capăt lucrarea de iubire și de mântuire a omului căzut în păcat, fie ca această Jertfă minunată să ne întărească voința și credința de a adera cu toată viața, prin propriile suferinți și moarte la Învierea cea Fericită a celor mântuiți.

    PAȘTE FERICIT!

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img