FIFA. Careianul Istvan Kovacs va arbitra meciul cu numărul 1000 din istoria Cupei Mondiale

FIFA. Careianul Istvan Kovacs va arbitra meciul cu numărul 1000 din istoria Cupei Mondiale

O nouă performanță de prestigiu pentru arbitrul careian Istvan Kovacs. FIFA l-a delegat să conducă partida dintre Tunisia și Japonia, programată în 21 iunie 2026, pe stadionul BBVA din Guadalupe, în cadrul Grupei F de la Campionatul Mondial găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.

Dincolo de importanța confruntării dintre cele două reprezentative, meciul va rămâne în istorie printr-un detaliu aparte: Tunisia – Japonia este partida cu numărul 1000 din istoria Campionatelor Mondiale de fotbal.

Astfel, arbitrul originar din Carei va avea onoarea de a conduce un meci cu o semnificație specială pentru fotbalul mondial, fiind una dintre bornele importante din istoria celei mai urmărite competiții sportive de pe planetă.

La această partidă, Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, ambii din România. Oficialul de rezervă va fi Juan Calderon din Costa Rica, iar arbitru asistent de rezervă a fost desemnat Juan Carlos Mora, tot din Costa Rica.

Partida Tunisia – Japonia este programată duminică, 21 iunie, de la ora 07:00 și reprezintă al 36-lea meci al Campionatului Mondial din 2026.

Delegarea vine ca o nouă confirmare a valorii și prestigiului de care se bucură Istvan Kovacs în arbitrajul internațional. În ultimii ani, acesta a fost prezent la cele mai importante competiții organizate de FIFA și UEFA, conducând toate cele trei finale ale competițiilor europene intercluburi, Liga Campionilor, Europa League și Conference League. De asemenea a fost present și la Cupa Mondială din Qatar unde a fost delegate de șase ori ca arbitru de rezervă.

Pentru municipiul Carei și pentru fotbalul românesc, desemnarea lui Istvan Kovacs la meciul cu numărul 1000 din istoria Cupei Mondiale reprezintă un nou motiv de mândrie și o recunoaștere a profesionalismului său la cel mai înalt nivel.


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
tech
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda