Careiul continuă să fie reprezentat la cel mai înalt nivel al arbitrajului mondial prin Istvan Kovacs. Considerat în prezent unul dintre cei mai apreciați arbitri ai Europei, Kovacs a primit o nouă delegare de prestigiu din partea UEFA, urmând să conducă partida retur dintre Bodø/Glimt și Union Saint-Gilloise, din turul al treilea preliminar al UEFA Champions League.
Meciul este programat pe 11 august, iar brigada românească va fi completată de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce Horațiu Feșnic va îndeplini rolul de arbitru de rezervă.
Un arbitru care a intrat în istoria fotbalului european
Delegarea vine să confirme încă o dată statutul de elită al arbitrului originar din Carei. În ultimii ani, Istvan Kovacs a devenit unul dintre cele mai respectate nume din arbitrajul internațional, fiind prezent constant la cele mai importante competiții organizate de UEFA și FIFA.
Performanța care îl diferențiază de toți ceilalți arbitri ai momentului este una cu adevărat remarcabilă. Kovacs este singurul arbitru din istoria UEFA care a condus toate cele trei finale ale competițiilor europene intercluburi: UEFA Conference League, UEFA Europa League și UEFA Champions League. O realizare care confirmă încrederea totală pe care forul continental o are în profesionalismul și experiența arbitrului din Carei. De asemenea Kovacs a arbitrat în această vară două partied la Campionatul Mondial printre care și meciul cu numărul 1000 din istoria ”Mondialelor”.
Duel interesant în nordul Europei
Partida dintre campioana Norvegiei, Bodø/Glimt, și vicecampioana Belgiei, Union Saint-Gilloise, se anunță una dintre cele mai atractive ale turului preliminar. Formația belgiană îl are în lot și pe internaționalul român Darius Olaru, iar miza calificării în play-off-ul Champions League este uriașă pentru ambele cluburi.
Într-un astfel de context, UEFA a ales o brigadă cu experiență, iar numele lui Istvan Kovacs reprezintă o garanție a calității arbitrajului.
Cinci brigăzi românești, delegări importante în Europa
România va fi reprezentată de nu mai puțin de cinci brigăzi de arbitri în meciurile din turul al treilea preliminar al UEFA Champions League, Europa League și Conference League, o nouă dovadă a aprecierii de care se bucură arbitrajul românesc.
În Europa League, Horațiu Feșnic va conduce partida dintre Hradec Kralove și Beşiktaş Istanbul, avându-i alături pe Alexandru Cerei și Alexandru Vodă, iar în camera VAR vor oficia Ovidiu Hațegan și Iulian Dima.
Tot în Europa League, Marian Barbu a fost delegat la confruntarea dintre Benfica Lisabona și Hearts, asistat de Mircea Grigoriu și Imre Bucsi, cu Cătălin Popa și Marcel Bîrsan în camera VAR.
În UEFA Conference League, Rareș Vidican ce face parte din corpul arbitrilor de la AJF Satu Mare va arbitra duelul dintre Bohemians și Midtjylland, iar careianul Szabolcs Kovacs va conduce partida dintre Dinamo Minsk și Braga, programată pe 13 august.
Totodată, un alt român cu experiență internațională, Augustus Constantin, va fi observator UEFA la partida Rijeka – Tampere, unde va superviza brigada de arbitri din Malta.

























