Karting
Un nou rezultat de excepție pentru kartingul sătmărean. Tânărul pilot Darren Betea a urcat pe podium în etapa a treia a Campionatului European Rotax Max Challenge CE, desfășurată în perioada 31 iulie – 2 august, pe circuitul Speedworld din Bruck, Austria, confirmând încă o dată că se numără printre cei mai promițători piloți ai generației sale.
La categoria MiniMax, Darren a avut adversari de calibru, printre care și Robin Räikkönen, fiul fostului campion mondial de Formula 1, Kimi Räikkönen. Duelul dintre cei doi a fost unul dintre punctele de atracție ale competiției.
Încă din antrenamentele oficiale, pilotul sătmărean a impresionat prin ritmul său, câștigând una dintre sesiuni și clasându-se constant între primii trei. În calificări a obținut al treilea timp, la doar nouă sutimi de secundă de Robin Räikkönen și la o singură sutime de locul secund.
În prefinală, Darren a avut un start excelent și a urcat până pe poziția a doua. Temperaturile extreme, care au ajuns la 37 de grade Celsius în cursa disputată după-amiaza târziu, și-au spus însă cuvântul, iar la final a încheiat pe locul cinci.
Duminică, în finală, pilotul sătmărean a demonstrat încă o dată că are viteză și maturitate în pilotaj, recuperând poziție după poziție și terminând pe locul al doilea.
Superfinala a adus și mai mult spectacol. După un prim start anulat în urma unui accident și a arborării steagului roșu, cursa a fost reluată. Darren a revenit rapid în lupta pentru podium, urcând până pe locul trei. Deși a fost vizibil mai rapid decât adversarul din față și a încercat în repetate rânduri depășirea, nu a mai avut timpul necesar pentru a ajunge în duel direct cu învingătorul etapei, Robin Räikkönen.
La final, Darren Betea a încheiat pe locul al treilea, la doar un punct de poziția secundă, obținând un nou podium european într-o competiție extrem de puternică.
Poate cel mai impresionant detaliu este că tânărul pilot sătmărean participă în acest campionat doar alături de tatăl său, fără sprijinul unei echipe de uzină, reușind să se bată de la egal la egal cu echipe consacrate și cu unii dintre cei mai valoroși piloți ai Campionatului European.
Pentru Darren Betea, duelul cu fiul unui campion mondial de Formula 1 nu a fost doar o experiență deosebită, ci și dovada că talentul și munca pot aduce un tânăr pilot din Satu Mare în elita kartingului european.




































