Luni, pe la prânz, trecând prin zona Finanțelor, am prins o scenă care, la prima vedere, părea desprinsă dintr-un film de acțiune: un BMW roșu oprit în mijlocul agitației, trei mașini de poliție în jur și mai mulți oameni ai legii analizând situația.
Cu mașina puțin șifonată într-o parte, recunosc, prima impresie a fost că avem de-a face cu un eveniment serios. Accident, intervenție, ceva complicat.
Surpriza a venit după vreo oră: „bolidul” nu era victima vreunei tragedii rutiere, ci a unei probleme mult mai pământești. Rămăsese fără combustibil. Pe românește: pana prostului.
Și uite așa, o scenă care părea pregătită pentru știrile de seară s-a transformat într-o poveste despre un rezervor gol și multă mobilizare. Poate că, cine știe, era mai simplu cu un drum până la benzinăria de pe Botizului și un bidon de motorină. Dar atunci n-am mai fi avut spectacolul de pe marginea drumului.
Așa mai descoperim câteodată că unele furtuni nu sunt în nori, ci în pahare cu apă.





















