Trotineta nucleară și pietonul de sacrificiu

Știu că titlul pare desprins dintr-un film cu Bruce Willis sau Sylvester Stallone. Dar, ca să spunem lucrurilor pe nume, nu trebuie să mergi până la Hollywood dacă vrei aventură și adrenalină. Mai nou, este suficient să încerci o plimbare liniștită, într-o după-amiază, prin Centrul Nou al Sătmarului și ai toate șansele să obții rolul vieții într-o producție din seria „Furios și iute”.
Există în Satu Mare două categorii de oameni: cei care merg pe jos și cei care cred că trotuarul este o pistă de Formula 1.
În ultimele zile, dezbaterea despre trotinetele electrice a revenit în forță după ce un cunoscut manager sătmărean de instituție publică, și el pasionat de deplasarea pe două roți, chiar unul care a și pus-o de un accident și care  a ridicat o întrebare simplă: cine îi învață pe copii că o trotinetă nu este o jucărie?
Întrebarea a stârnit zeci de reacții și a scos la suprafață o realitate pe care o vedem cu toții aproape zilnic. De când a venit vremea frumoasă, în centrul orașului, pe alei, prin parcuri, pe trotuare și printre pietoni circulă adevărate proiectile electrice pe două roți.
Teoretic, trotineta este un mijloc modern de transport. Practic, uneori pare un examen de reflexe pentru pensionari, părinți cu cărucioare și oameni care au avut curajul să iasă din casă fără echipament de protecție.
Sătmăreanul merge liniștit pe trotuar. Din spate se aude un bâzâit. Nu știe dacă vine o albină mutantă, un aspirator fără fir scăpat de sub control sau un adolescent care a descoperit că accelerația funcționează. Își continuă drumul. Este o greșeală.
În următoarea fracțiune de secundă, pe lângă el trece o trotinetă cu viteza unei promisiuni electorale lansate înainte de alegeri. Diferența este că promisiunea nu te poate lovi în genunchi. Problema nu este tehnologia. Problema este iluzia invincibilității.
La 13 sau 14 ani, mulți copii sunt convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Casca stă agățată de ghidon pentru decor. Regulile de circulație sunt considerate recomandări. Iar pietonii sunt tratați ca jaloane într-un concurs de slalom.
Între timp, medicii văd fracturile. Recuperatorii văd anii de tratament. Părinții văd copiii întorși acasă cu mâinile în ghips. Iar pietonii văd cum spațiul public devine tot mai puțin sigur.
    Din fericire, autoritățile au început să fie mai prezente în anumite zone. Dar niciun polițist nu poate înlocui ceea ce se învață acasă.
    Pentru că adevărata întrebare nu este dacă Poliția Locală trebuie să dea amenzi.
    Adevărata întrebare este dacă părinții înțeleg ce cumpără atunci când aduc acasă o trotinetă electrică puternică. Nu cumpără doar un mijloc de deplasare.  Cumpără responsabilitate.
    Cumpără obligația de a explica reguli. Cumpără obligația de a spune că viteza nu este un drept.
    Și cumpără obligația de a-i face pe copii să înțeleagă că trotuarul nu este circuit de curse.
Pentru că, în ziua în care primul pieton ajunge la spital sau primul copil își schimbă vacanța de vară pe câteva luni de recuperare, toată lumea va spune același lucru: „Trebuia făcut ceva mai devreme.”