More

    Viața are prioritate! Fiți responsabili!

    Marți, în centrul orașului Negrești Oaș, polițiștii din structura prevenire și polițiștii negreșteni din structura ordine publică, alături de Poliția Locală Negrești Oaș și funcționari publici din cadrul Primăriei Negrești Oaș au fost prezenți în rândul cetățenilor negreșteni cu activități informativ preventive vizând consumul de substanșe interzise și fapte antisociale comise cu violență.

    La standul informativ a poposit un număr mare de cetățeni din Negrești Oaș, dar și negreșteni plecați la muncă în alte țări și reintorși în comunitatea locală pe perioada verii. S-au purtat discuții, s-au împărțit materiale informative, s-a răspuns la întrebări și s-au testat ochelarii care simulează efectele consumului de substanțe interzise, alcool și droguri.

    Cu mintea limpede, cei care au participat la testarea ochelarilor speciali au avut posibilitatea să conștientizeze efectele nocive ale consumului, pornind de la distorsionarea formei, distanței, spațiului și finalizând cu incapacitatea de a-ți coordona mișcările corpului.

    S-a tras un semnal de alarmă cu privire la amploarea pe care o ia acest fenomen mai ales în rândul tinerilor, cu toate consecințele nefaste asupra dezvoltării fizice, psihice și personale, cu consecințe dramatice în viață și carieră, precum și cu măsurile privative de libertate, consecință a sancțiunilor prevăzute de reglementările legislative!

    FII INFORMAT! FII ÎN SIGURANȚĂ! SPUNE ,,NU” SUBSTANȚELOR INTERZISE!, au fost mesajele preventive care au stat la baza activităților desfășurate de polițiști și partenerii care li s-au alăturat în acest demers preventiv – informativ.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE