De: Ramona Iolanda Bucșa, Fotoeditorialist VERTICALI PENTRU ROMÂNIA; HR Manager; PCC Coach certificat specializată în business development; Formator acreditat în leadership și dezvoltarea echipelor; Fotograf acreditat, Membră a Asociației de Fotografie ArtImage Cluj;

Astăzi vom călători la Bologna, în Italia … mai exact în Piața Maggiore locul în care se adună laolaltă oamenii și istoria, într-o călătorie care se dorește a fi mai mult decât pași prin lume, o călătorie care înseamnă emoții, reflecții, redescoperiri și lecții despre viață

IUBIREA LA FINAL DE DRUM

Despre Italia s-a scris mult și cu siguranță farmecul ei nu va fi niciodată transpus în totalitate în cuvinte sau în imagini, însă acest aspect îmi dă posibilitatea de a expune o mică poveste în imagini, cuvinte și sentimente despre ea.

Când am vizitat Bazilica San Petroniu din Bologna din Italia am privit prin obiectivul aparatului de fotografiat către infinit, către frumos și suflet

și am învățat cum poți să deschizi o poartă de călătorie între cer și pământ.

Este liniște aici. Timpul se prelinge încet din 1390 până în zilele noastre, cu 635 de ani de trecut … Totuși timpul pare înghețat, chiar dacă este luna lui cuptor – august … nimic nu definește mai bine veșnicia decât infinitatea spațiului din interiorul bazilicii.
Faptul că este cea mai mare biserică gotică din lume construită din cărămindă, îți dă senzația că te-ai urcat la bordul unui vapor al speranței: speranța că va fi mai bine, speranța că vei reuși, speranța că nu ești singur.

         Dacă vrei să simți timpul poți chiar să îl atingi, printr-o o linie de 66 m trasată pe podea de astronomul Gian Domenico Cassini (sec. XVII), care are scopul de a marca Meridianul solar. Linia străbate construcția de la intrare până la ieșire și te face să simți ca ești trecător.

Printr-o gaură în acoperiș, razele soarelui indică exact ora și solstițiile. Este unul dintre cele mai precise instrumente astronomice din epocă.

Sentimentele se amestecă și tot ce pot să constat este senzația de a mă simți mică

Îmi încolțește imediat în minte gândul că scopul acestei construcții a fost să ne arate că nu suntem acei uriași nemuritori, ci ființe fragile care se integrează perfect într-un imens bine definit.

… suntem neputincioși în fața destinului și atunci când realizăm acest lucru încercăm să găsim soluții singuri.

Nu le găsim …

nu avem puteri nemărginite, dar ajungem într-un anumit moment să credem că suntem mici creatori; poate că nu suntem departe de adevăr…

Omul a creat mereu, dar uită – sau poate nu știe – că în acest joc al zilelor nu este singur creator … unii dintre noi ne pierdem, dar alții avem norocul de a înțelege că nimic nu poate să meargă mai departe fără puterea rugăciunii și fără iubire.

Rugăciunea este acea conexiune cu viața însăși, cu speranța …

iar credința este ceea care ne salvează de necunoscut, de frica de incertitudine și de singurătate,

ea nu te lasă să te scufunzi ci iți dă motivația că poți să vâslești pe orice mare; este încrederea în cel de lângă tine, speranța și motivul pentru care alegem să ne iubim pe noi și tot ceea ce va urma.

Chiar dacă drumul este plin de neprevăzut și destinația nu este cea la care am visat, viața are farmec în toate etapele ei …

iar dacă ajungi să o iubești ca să înțelegi asta vei simți că nu treci prin ea fără să te bucuri de călătorie … și așa am simțit veșnicia, speranța, credința, voința și încrederea privind prin obiectivul aparatului meu de fotografiat.

Se spune că înțelepciunea vine cu trecerea anilor, dar eu aș spune că tot ceea ce contează cu adevărat este iubirea, care vine la final …

care dincolo de frumusețea locului și experiența trăită îmi dă conștiința că uneori călătoria este la fel de importantă ca și destinația iar adevăratul sens al vieții se împlinește prin iubire.

          SPONSORII EDIȚIEI: 

u