Ghișeele pentru evidența persoanelor și taxele locale vor fi închise în prima zi a lunii. Serviciul de stare civilă va funcționa limitat, doar pentru cazuri de deces
Primăria Municipiului Satu Mare anunță programul special de funcționare al serviciilor publice în perioada 1–3 mai 2026, în contextul minivacanței de Ziua Muncii.
Evidența Persoanelor și Ghișeu Unic
Activitatea cu publicul va fi suspendată:
Vineri, 1 mai – închis
Sâmbătă, 2 mai – închis
Program redus la Starea Civilă
Serviciul de stare civilă va avea un program limitat:
Vineri, 1 mai – închis
Sâmbătă, 2 mai – deschis între orele 09:00 – 12:00, exclusiv pentru înregistrarea deceselor
Căsătoriile vor avea loc conform programărilor deja stabilite.
Casierii DITL închise
Casieriile Direcția Impozite și Taxe Locale Satu Mare din Centrul Comercial Someșul, etajul IV, vor fi închise vineri, 1 mai.
De asemenea, sediul DITL din Piața Romană (bloc D8) nu va avea program cu publicul în aceeași zi.
Alternative pentru plata taxelor
Reprezentanții Direcția Impozite și Taxe Locale Satu Mare recomandă contribuabililor utilizarea metodelor online pentru achitarea taxelor, impozitelor și amenzilor.
Plățile pot fi efectuate prin platforma digitală a primăriei, prin portalul național Ghiseul.ro sau prin stațiile SelfPay.
Recomandări pentru cetățeni
Autoritățile locale îi încurajează pe sătmăreni să își planifice din timp interacțiunea cu instituțiile publice și să utilizeze serviciile online disponibile pentru a evita deplasările inutile în această perioadă.



















