Un cetățean român este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a fost depistat în trafic conducând un autoturism care nu are drept de circulație în România. Pe autovehicul erau aplicate numere de înmatriculare provizorii, pentru export, eliberate de autoritățile olandeze.
În această dimineață, în jurul orei 06:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, aflați în misiune în zona de responsabilitate, au oprit pentru control, în localitatea Urziceni, județul Satu Mare, în apropierea frontierei cu Ungaria, un autoturism pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii (de export), eliberate de autoritățile olandeze.
La volanul acestuia se afla un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în județul Neamț. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră sătmăreni, s-a constatat că numerele de înmatriculare ale autovehiculului nu conferă drept de circulație pe teritoriul României.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără drept de circulație în România, iar la finalizarea cercetărilor vor fi luate măsurile legale care se impun.



















