Șah de podium pentru CSM Olimpia Satu Mare, la Baia Mare

Șah de podium pentru CSM Olimpia Satu Mare, la Baia Mare
Șahiștii de la CSM Olimpia Satu Mare s-au întors cu rezultate foarte bune de la Cupa „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, competiție desfășurată pe 25 aprilie la Baia Mare. Sportivii sătmăreni au avut evoluții constante și au urcat pe podium în mai multe categorii de vârstă.
Cea mai importantă performanță i-a aparținut lui Cristian Moroz, care a câștigat atât categoria U18, cât și clasamentul general. Rezultate solide au obținut și Seletye Dominik, locul 1 la U16, precum și Daniel Dan, învingător în categoria sa.
Pe locul al doilea la U16 s-a clasat Rareș Stana, iar Martin Hodrea a obținut bronzul la U10. Tot pe locul 3 a încheiat și Sógor Dávid, în competiția jucătorilor nelegitimați, categoria U8.
Au contribuit la rezultatul bun al delegației și Victor Bara, Cristian Muntean și Asztalnok Róbert, care au avut evoluții apreciate, chiar dacă nu au urcat pe podium.
Rezultatele confirmă forma bună a secției de șah și munca depusă în ultima perioadă. 
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te