Un sondaj realizat recent în rândul locuitorilor din Satu Mare scoate în evidență principalele preocupări ale tinerilor în această perioadă marcată de incertitudini. Întrebați ce așteptări au de la România, majoritatea respondenților au indicat două priorități clare: siguranța țării și existența unor locuri de muncă stabile pentru tineri.
Rezultatele vin într-un context internațional complicat, dominat de conflicte și tensiuni geopolitice, care amplifică sentimentul de nesiguranță în rândul populației. În acest climat, dorința pentru stabilitate și protecție devine tot mai accentuată, în special în rândul generațiilor tinere, care își construiesc viitorul.
În același timp, tema locurilor de muncă rămâne esențială, iar tinerii sunt îngrijorați și speriați de planurile și exagerările făcute de Ilie Bolojan care le-a cam spulberat visele și planurile de viitor. Tinerii intervievați au subliniat nevoia unor oportunități reale de angajare în țară, care să le permită să rămână și să se dezvolte profesional fără a fi nevoiți să plece în străinătate.



















