DEER continuă parteneriatele pentru susținerea învățământului dual în anul școlar 2026–2027

DEER continuă parteneriatele pentru susținerea învățământului dual în anul școlar 2026–2027
   325 de elevi din 14 unități de învățământ beneficiază de sprijinul companiei și de stagii de practică în cadrul DEER 

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice, continuă, în anul școlar 2026–2027, parteneriatele încheiate cu 14 unități de învățământ pentru susținerea învățământului dual și a pregătirii profesionale a tinerilor pentru calificări din domeniul energetic. 
În acest an școlar, 119 elevi ai claselor a IX-a se alătură celor 206 elevi din clasele a X-a și a XI-a care își continuă pregătirea în unitățile de învățământ partenere. În total, 325 de elevi sunt cuprinși în programele de învățământ dual susținute de DEER. 

Elevii se pregătesc în cadrul unităților de învățământ de profil, pentru următoarele calificări : electrician exploatare rețele joasă tensiune; electrician protecții prin relee, automatizări și măsurători în instalații energetice; electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice; electrician aparate și echipamente electrice și energetice; electrician constructor; electrician sisteme fotovoltaice.

În cadrul parteneriatelor, DEER le oferă elevilor posibilitatea de a desfășura stagii de practică în cadrul companiei, sub îndrumarea specialiștilor. Pentru activitățile practice, compania pune la dispoziție echipamente individuale de lucru și de protecție, precum și materialele, instrumentele și resursele necesare desfășurării acestora în condiții adecvate.   
 
DEER susține și performanța elevilor implicați în program. Elevii cu rezultate foarte bune beneficiază de burse acordate în funcție de performanță, ca formă de încurajare a implicării și a rezultatelor obținute pe parcursul pregătirii profesionale. 

Cele 14 unități de învățământ partenere sunt: Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca; Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov; Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia; Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploiești; Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău; Liceul Tehnologic „Székely Károly” Miercurea Ciuc; Liceul Tehnologic Energetic Câmpina; Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani; Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Zalău; Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea; Liceul Tehnologic Bistrița; Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Baia Mare; Liceul Tehnologic „Electromureș” Târgu Mureș; Liceul Tehnologic „Paul Dimo” Galați.  

  Din 2019 și până în prezent, aproximativ 1.300 de elevi au beneficiat de programele de învățământ dual susținute de DEER. După obținerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenții pot avea posibilitatea de a-și continua parcursul profesional în cadrul companiei. 

„Le dorim tuturor elevilor mult succes în noul an școlar, să fie curioși, implicați și să descopere o meserie interesantă și plină de provocări.  Prin stagiile de practică, au ocazia să cunoască direct activitatea și să învețe alături de specialiștii noștri. Îi așteptăm cu drag ca, după absolvire, să ducă mai departe experiența acumulată și să se alăture echipei DEER, o echipă cu peste 6.300 de specialiști”, au transmis reprezentanții DEER, prezenți la festivitățile de deschidere a noului an școlar. 

Prin aceste parteneriate, DEER contribuie la introducerea elevilor în mediul profesional și la dezvoltarea competențelor practice necesare într-un sector energetic aflat într-un proces continuu de modernizare, digitalizare și transformare.  


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand