17 November 2018
Festivalul Berii Artizanale

Barbarie într-un cimitir din Satu Mare

Filed under: Locale,Top News |

l Peste 50 de morminte au fost profanate și distruse de niște autori decocamdată necunoscuți

 

            Peste 50 de morminte din cimitirul de la Cap Pod Decebal, din municipiul Satu Mare, au fost profanate în noaptea de vineri spre sâmbătă. Au fost distruse pietre funerare şi cruci. Autorii nu au fost prinși până la redactarea acestei știri.

 

Polițiștii îi caută pe faptași

54 de morminte au fost profanate în cimitirul de la Cap Pod Decebal, din municipiul Satu Mare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, Paula Gabor. Profanatorii au răsturnat pietrele funerare, le-au călcat în picioare și le-au vopsit cu spray de culoare verde.

Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, la miezul nopții, după care s-au făcut cercetările specifice până dimineață. “Poliţia a fost sesizată azi noapte, la ora 12,00, în urma unui apel la 112. Sunt 54 de morminte distruse. S-a întocmit dosar penal şi se fac cercetările specifice, colegii mei au făcut cercetări toată noaptea”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

 

Episcopia Romano-Catolică face bilanțul

Reprezentanții Episcopiei Romano-Catolică au emis un comunicat de presă în care vorbesc despre profanarea mormintelor, precum și despre bilanțul distrugerilor.

”Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare a luat la cunostință cu părere de rău faptul că au fost vandalizate mai multe morminte din cimitirul de lângă pod în noaptea dintre 2 noiembrie (Ziua morților) și 3 noiembrie.

Administratorul cimitirului a fost înștiințat prin telefon de către poliție, fiind rugat să se prezinte la cimitir, căci poliția a primit o semnalare prin telefon referitoare la vandalizare. Administratorul cimitirului s-a prezentat la fața locului în scurt timp și a ajutat poliția în căutarea persoanelor suspecte, eventual rămase în cimitir. Din păcate, acestea nu se mai aflau la fața locului. Sâmbătă dimineața la ora opt poliția s-a întors și a reluat investigarea urmelor – vopseaua galbenă a apărut pe morminte și pietre mortuale în urma procesului de cercetare a urmelor.

În urma cercetărilor s-au constatat următoarele: persoane necunoscute au doborât în total 51 de pietre mortuare. În urma vandalizării, două capace de morminte au suferit deteriorări majore. 70% dintre pietrele mortuale au suferit deteriorări mai mici și pot fi lipite la loc. 30% dintre acestea însă trebuiesc schimbate.

În vandalizarea mormintelor nu s-a făcut deosebire de naționalitatea sau religia celor trecuți în cele veșnice”, se arată în comunicatul Episcopiei.

Florin Dura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *