Vineri după-amiază a debutat oficial cea de-a XIX-a ediție Weekend în Familie și a VII-a ediție Satul Mic în Satu Mare. În Grădina Romei, între 22 și 24 mai, accentul este pus din nou pe familie, experiențe comunitare, tradiții și relaxare de calitate.
Prima zi a evenimentului s-a desfășurat sub semnul tradițiilor. De la ora 17.00, pe scena mare, publicul a fost așteptat la cea de-a XIV-a gală de dans popular „Ziua Aleasă a Rusaliilor Roșii”, organizată cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și al Consiliului Județean Satu Mare. În cadrul galei au evoluat ansambluri de dans popular din județ, iar programul s-a încheiat cu spectacolul Ansamblului de Dans din Debrecen.
Gala de dans popular a fost o deschidere potrivită pentru seria de evenimente care, de nouăsprezece ani, reunește familiile sătmărene. Spațiul din fața scenei s-a umplut de spectatori, iar prestațiile au demonstrat încă o dată faptul că cultura, muzica și dansul popular reușesc să unească generații.
Tot vineri după-amiază s-a deschis și târgul de meșteșuguri organizat de Asociația Borókagyökér, precum și Târgul Produselor Locale, unde vizitatorii au putut descoperi produsele artizanilor și producătorilor locali. O particularitate a ediției din acest an este completarea evenimentului Weekend în Familie cu programul Satul Mic în Satu Mare, care aduce în prim-plan valorile rurale, tradițiile și gusturile autentice sătmărene.
Atmosfera de vineri seară a fost dată de zona chill din Grădina Berii, unde cei prezenți au fost serviți cu băuturi reci într-un spațiu relaxat pentru socializare. Prima zi s-a încheiat de DJ A-RON, care a întreținut buna dispoziție până târziu în noapte.
Weekend în Familie continuă sâmbătă și duminică cu un program bogat: activități pentru copii, spectacole de teatru de păpuși, concurs de gătit, quiz pentru familii, programe canine, evenimente sportive, concerte, ateliere meșteșugărești și Târgul Produselor Locale.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați în Grădina Romei pentru a petrece împreună unul dintre cele mai familiale weekenduri sătmărene.
Evenimentul este organizat de Fundația Identitas și Asociaţia Iniţiativa Tineretului Maghiar Satu Mare. Coorganizatori: Asociația pentru Dezvoltarea Rurală, Academia de Fotbal Partium, Asociația Fermierilor Maghiari din Județul Satu Mare, Rețeaua de Consultanți Agricoli Partium, Clubul Pensionarilor „Prietenia”, Asociația Borókagyökér și Organizația de Femei UDMR Satu Mare.
Susținători: Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, Fundația Communitas, Fondul Național de Cooperare, Fondul Bethlen Gábor, Zoli Husi, EdmeeaTrans.
Parteneri: Zirmer Bud SRL și farmaciile Catena.
Parteneri media: Szatmar.ro, City Rádió, Szatmári Friss, EgyediFilm, Bihari Napló, Krónika, Kolozsvári Rádió, PresaSM, PortalSM, Satu Mare Media, Satu Mare News, Gazeta de Nord-Vest, TV1 Satu Mare.
Sâmbătă, 23 mai
10.00 Paradă cu picioroange pe traseul Teatrul de Nord - Grădina Romei, cu participarea Companiei de Comedianţi Cataligari.
Scena mare – Grădina Romei
11.00 Fata babei şi fata moşneagului – spectacolul Trupei de Păpuşari Völgyhajó, pentru cei mai mici. Spectacolul interactiv de 45 de minute adaptează bine-cunoscuta poveste a fraților Grimm special pentru copiii preșcolari și din clasele primare, adunați în faţa paravanului de păpușari. Spectacolul îi încântă pe cei mici cu păpuși pe baghetă și de mănușă, dar și cu jocul actorilor.
12.00 Spectacol al Companiei de Comedianţi Cataligari Garagulya
Termenulimplic de Garagulya reproduce o denumire populară a cataligelor. Îndemânarea năzdrăvană a vechilor comedianţi ambulanţi, atmosfera actorilor şi muzicanţilor din iarmaroace sunt tipice pentru spectacolele companiei. În cei 24 de ani de existenţă au evoluat în aproape 1700 de locaţii: festivaluri, zile ale comunelor, târguri şi alte evenimente, având în comun voia bună adusă în rândul publicului. În fiecare spectacol caută piticii publicului, pe care îi implică în numerele lor de acrobaţii şi comedie.
11.00 Şapte probe – întrecere de iscusinţă pentru copii
14.00 Premierea elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade regionale
16.30 Ceremonia de premiere a Concursului de vinuri din județul Satu Mare, organizată de Asociația Viticultorilor și Vinificatorilor din Județul Satu Mare
17.00 Spectacol susţinut de corul Clubului Pensionarilor Prietenia.
18.30 Concert Dupla KáVé
Trupa Dupla KáVé a fost înființată în 1998, iar de atunci se bucură de un succes neîntrerupt. De-a lungul anilor, membrii trupei s-au străduit mereu să ofere publicului ceva nou și unic, astfel au lansat 19 albume, dintre care numeroase au devenit discuri de aur, de platină sau de dublu platină. Albumul intitulat „Piros pohár” a câștigat în 2021 Premiul Fonogram pentru muzică maghiară, la categoria „Albumul anului de muzică tradițională de petrecere”. Acum patru ani, în timpul pandemiei, Jenő Váradi a părăsit scena muzicală, iar de atunci formația Dupla KáVé continuă cu un singur protagonist, István Köteles, însă popularitatea producţieinu a scăzut. Vă dorim distracție plăcută!
21.00 Concert Mehringer
Nominalizat la Premiul Fonogram și considerat una dintre cele mai originale figuri ale noii generații din muzica pop maghiare, Mehringer de patru ani compune și susține concerte în toată țara. A devenit cu adevărat notoriu în 2025, prin piesa „Szar az élet” (Viață de rahat), transmițându-și gândurile publicului prin versuri explicite și melodii energice. A susținut două concerte cu casa închisă la clubul Akvárium, este un invitat stabil la festivalurile de vară din țară și a urcat pe scenă atât la MVM Dome, cât și la Arena Papp László. Pe lângă aparițiile sale personale, Mehringer se bucură de o popularitate deosebită, piesele sale depășind 80 de milioane de streamuri, are 240.000 de ascultători lunari pe Spotify, piesele sale sunt difuzate de posturi radio, iar pe YouTube noile sale piese se află constant în fruntea listei de noi trenduri.
Programe permanente:
Insula Facilitatorilor Rurali Partium :
Satul Mic în Satu Mare. organizat de Reţeaua Facilitatorilor Rurali Partium
10.00 La mângâiat animăluțe – organizat cu implicarea Asociaţiei Crescătorilor de Animale Mici din Satu Mare
10.00 Curte ţărănească tradiţională
10.00 – 20.00 Târgul produselor sătmărene – organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană
Colţul micilor horticultori – workshop de plantare şi de meşteşuguri pentru copii.
Expoziţie foto – Valorile vinicole ale judeţului Satu Mare prin arta fotografiei - organizată în cooperare cu Clubul Foto Vénig László.
14:00 – 18:00 Forme spectaculoase din aluat– Prezentare interactivă: descoperă arta brutăriei de pâini şi covrigi cu Brutăria Péli
16:30 – Colţul apicultorului – Fă cunoştinţă cu lumea albinelor printr-un stup special, de prezentare. Prin prezentarea susţinută se vor explica procesele ce au loc în interiorul stupului deschis, se poate degusta mierea şi sunt prezentate procedeele tipice pentru producerea de miere şi alte produse apicole.
17.00 – Incursiune în lumea păsărilor – prezentări interactive cu participarea „Omului cu păsările”
09.00 Concurs de gulaş la ceaun. Juriul format din Zoli Takács, Béla Csorvási şi şeful de restaurant Tibor Lizák, va căuta şi premia cel mai gustos gulaş preparat la ceaun:.
09.00 Pliere de hârtie Origami, organizată de Clubul Pensionarilor Prietenia.
11.00 Programe de Rusalii la Serviciul de Ajutor Maltez. Locaţie: Casa Malteză, vis-á-vis cu intrarea principală a Grădinii Romei.
Scopul programelor de Rusalii organizate de Serviciul de Ajutor Maltez este de a oferi copiilor din clasele primare posibilitatea de a trăi spiritul sărbătorii printr-o serie de experiențe deosebite. În cadrul programelor, jocul va fi metoda principală, prin care copiii se pot implica în diferitele activități în mod creativ, activ și cu bucurie. Activitățile se concentrează pe creativitate și experiența comunitară, dezvoltând în același timp cooperarea și comunicarea, într-o atmosferă veselă și primitoare.
În cursul acestui weekend copiii sunt aşteptaţi la Casa Malteză în patru intervale: dimineața, între orele 11:00 și 13:00 cei din clasa pregătitoare – a II-a, după-amiază între orele 16:00 și 18:00, cei din clasele III - IV. Programele de sâmbătă și duminică au aceeași tematică.
Participarea este gratuită dar condiţionată de înregistrare prealabilă, fiindcă locurile sunt limitate la 28 de copii la un program.
10.00-18.00 Adoptă un cățeluș! – în organizarea Asociaţiei Free Life
11.00 Programe de dresaj canin organizate de Bad Dog School
11:00 – loc de joacă/poligon pentru câini – deschis toată ziua
11:00 – începe înregistrarea la Concursul de frumuseţe câini hobby şi de refuzarea hranei
12:00 – cunoașterea/mângâierea câinilor
13:00 – proiecţii tematice despre dresaj, cosmetică canină, jocuri de antrenament
13:20 – Quiz cu premii
14:00 – fotografiere câine-stăpân
15:00 – prezentare de dresaj şi consultanţă oferită celor prezenţi
16:00 - fotografiere câine-stăpân
14.00 Concurs de şah pentru juniori
Grădină de bere
10.00 Atmosferă chill-zone cu beri bine răcite
15.00 Quiz cu muzică live cu titlul „Ciobăn-AS năzdrăvan”
Vă invităm la un quiz de cultură generală de după-amiază, în cadrul căruia, pe lângă părinți, și copiii vor juca un rol important! Vă încurajăm, așadar, să vă aduceți neapărat copiii de vârstă școlară și să vă înscrieți echipele de maximum 5 persoane la un concurs de cultură generală plin de muzică și distracție.
Quizul e organizat şi moderat de Zsolt Kovács, iar partea muzicală e susţinută de Róbert Fehér.
Participarea este gratuită dar condiţionată de înscriere prealabilă.
18:00 – 24:00 Noaptea Muzeelor 2026 organizată de Muzeul Județean Satu Mare
Ultima intrare: 23:30
Muzeul Istoric – Sărbătoarea tradiției și a inovației prin experiențe culturale interactive:
• Expozițiile permanente ale muzeului: științe naturale, arheologie, istorie, etnografie
• Program folcloric susținut de ansamblul de dansuri populare „Cununița Năzdrăvană” – de la ora 18:00
• „Noaptea albă a micilor exploratori” – programe și jocuri pentru copii (18:00–21:00)
– tir cu arcul, atelier de modelaj în lut, experiență VR, observații astronomice cu telescop profesional
Bilet de intrare: 20 lei/persoană
Înscrieri: 0763 738 984
• „Șorțurile bunicii” – prezentare de modă – Mia Ardelean – de la ora 21:00
Partener: Trust Event & More
• „Muzeul jocurilor pe calculator”
Muzeul de Artă – Dialog între expresia artistică contemporană și energia creativă a prezentului:
• Expoziții permanente: Aurel Popp și Alexandru Crișan
• Expoziție temporară: „Micul Prinț”, ediția XXXI
• Atmosferă muzicală inspirată din cultura pop a anilor ’90 și 2000
• Demonstrații de pictură live cu artiști invitați
• Ateliere creative și programe interactive pentru copii
23.00 Karaoke





















