More



    30 de jandarmi prezenți ”La fântâna dorului”

    - Advertisement -

    Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj va asigura, la acest sfârşit de săptămână, ordinea şi liniştea publică pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de Festivalul internaţional de folclor ”La fântâna dorului”, ediţia a XIII-a. Astfel, sâmbătă şi duminică, peste 30 de jandarmi vor fi prezenţi la datorie şi vor executa misiuni specifice în oraşul Şimleu Silvaniei. Jandarmii vor acţiona în special în zonele cu public numeros, asigurând buna desfăşurare a manifestărilor organizate.
    Şi în oraşul Cehu Silvaniei jandarmii vor executa misiuni specifice ocazionate de încheierea activităţilor taberei de învăţare a dansurilor populare maghiare. Pentru a preveni producerea unor evenimente neplăcute, jandarmii sălăjeni afirmă că aceste manifestări, care implică un public numeros, reprezintă oportunităţi pentru infractori şi recomandă cetăţenilor să nu ţină la vedere obiectele şi bunurile de valoare, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţiile în care este necesară intervenţia acestora.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts