Castane, bâlci și … amintiri de pe vremea când priveam altfel spre Baia Mare

Castane, bâlci și … amintiri de pe vremea când priveam altfel spre Baia Mare
Un sătmărean curios a dat o fugă, în weekend, la Festivalul Castanelor de la Baia Mare. A prins de toate: ploaie, curcubeu, aglomerație și, bineînțeles, castane. Unele atât de mari, încât aproape că te întrebai dacă nu cumva au fost crescute direct pentru festival.
De unde erau? Chile, cică. Cel puțin așa scria pe undeva. Ceea ce ar putea explica și prețul: 50 de lei kilogramul. Castanul o fi făcut drum lung până la Baia Mare…
În schimb, sătmăreanului nostru i-au făcut cu ochiul murăturile. Toate soiurile posibile. Cum omul recunoaște că îi plac murăturile și că anul acesta n-a apucat să pună nici măcar un borcan, tentația a fost mare.
Dar surpriza plăcută a venit de la un târg cu produse din Republica Moldova, aflat în apropiere. Acolo, printre alte bunătăți, a descoperit și piureul de castane. Mai multe sortimente, dar preferatul a fost unul cu ciocolată neagră și portocală. Asta da combinație!  În rest? Atmosferă de bâlci. Și, spunem noi, nu neapărat în sensul bun al cuvântului.
    Impresia sătmăreanului după vizita din prima seară de Castaniadă a fost că, la vecinii noștri din Baia Mare, lucrurile nu s-au schimbat chiar atât de mult pe cât ne-am fi așteptat. Și asta ne-a făcut să ne amintim de vremurile în care noi, sătmărenii, priveam cu o oarecare invidie spre Baia Mare. Ei aveau McDonald’s. Ei aveau Metro. Noi încă visam la ele. Acum, de vreo 10 ani și mai bine, lucrurile s-au cam inversat...
    La ceva ani distanță, evenimentele de pe la noi au de la an la an o ținută ... vest europeană... Nu comentăm calitatea sau numele artiștilor de pe scenă că și banii băimărenilor și ai  sătmărenilor circulă la fel pentru Andra, Inna, Irina Rimes sau Fuego...ci de starea pe care o capeți după ce ai spart o parte bună din bugetul familiei la un astfel de festival....Ca o concluzie, nu că îl lăudăm pe omul nostru cu organizarea, dar cine n-are un Butka Gergo să-și cumpere... Că până la urmă nu doar castanele trebuie să fie coapte. Și așteptările mai trebuie să fie.
P.S.  Dacă vineri suta de grame de castane era 15 lei, duminică a ajuns la 10...ca să nu mai spunem că la Satu Mare de zile bune-s la 12 lei... Dar nu cele autohtone...












Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te