More



    APIA Satu Mare îi controlează pe fermieri

    fermieri

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare a început activitatea de control pe teren la fermierii care au depus cererea unică de plată pe suprafaţă 2013. Verificările se vor desfăşura până la finele lunii septembrie.

    Aceste controale au ca scop verificarea datelor declarate de către fermieri în cererea de plată precum şi de a verifica respectarea condiţiilor de eligibilitate, pe baza examinării situaţiei efective de pe teren şi, în consecinţă, de a asigura o plată adecvată a fondurilor alocate pentru plăţile pe suprafaţă. Obiectivele controlului pe teren sunt de a determina limitele şi suprafaţa parcelelor agricole, respectarea condiţiilor de ecocondiţionalitate, pe suprafaţa întregii ferme dar şi speciile plantelor cultivate pe parcela agricolă declarată în solicitarea de sprijin sau tipul categoriei de folosinţă a terenului.

    Conducerea APIA Satu Mare îi atenţionează pe fermierii care au depus cereri unice de plată să-şi îndeplinească angajamentele asumate, inclusiv cele cu privire la respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu. Nerespectarea de către agricultori a normelor de ecocondiţionalitate poate conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru unul sau mai mulţi ani. De asemenea, fermierii verificaţi sunt sfătuiţi să dea curs solicitărilor funcţionarilor APIA de a se prezenta la terenul verificat deoarece este necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat pentru controlul măsurii de agromediu şi de asemenea pentru controlul cerinţelor de ecocondiţionalitate din domeniul cerinţelor legale în materie de gestionare, adică a SMR-urilor.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE