Sătul de interpelările sale, inutile şi plictisitoare, dinţosul Castorică şi-a găsit menirea, denunţând pe toată lumea. În perioadele în care nu aruncă priviri languroase unor funduri păroase, jinduind la plăceri scârboase, Castorel cel tembel devine un adevărat denunţător de serviciu, complexat de-al homosexualităţii viciu. În astfel de momente, inspirate de alcoale lungi şi obositoare, eroul nostru pune la cale diverse planuri mârşave de răzbunare. Astfel, a ajuns să bombardeze instituţiile statului cu denunţurile prostănacului. Le transmite după cum îi permite bugetul. Prin email le trimite mai rar, prin sms tot mai des, dar nu este exclus să apeleze în curând şi la porumbei călători, de denunţuri purtători, care nu pot fi filaţi, darămite interceptaţi şi apoi interogaţi. Pe fond intens de ischemie, fiecare denunţ constituie un amestec de nebunie şi dobitocie. Castorică râde singur ca nebunul, în timp ce zeci de oameni sunt purtaţi aiurea pe drumuri. Nemaiavând nicio atribuţie prin Senat, are timp berechet să mai scrie câte-un alt denunţ de om ratat, îngropat până-n gât în rahat. Numai că va veni şi vremea în care Castorel va trebui să răspundă şi el pentru denunţurile calomniatoare, lansate pur şi simplu la întâmplare, după câte-o pălincă mai tare. Probabil că atunci va invoca nebunia pentru a nu înfunda puşcăria. Cam acesta ar fi individul ratat şi de rahat, care a ajuns să îi reprezinte pe sătmăreni în Senat.
