Efective mărite de polițiști pentru buna desfășurare a examenelor scrise de Bacalaureat

Un candidat a fost prins și dat afară de la proba scrisă de limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat, pentru tentativă de copiere, iar alţi 176 au lipsit. Candidatul, absolvent al unui liceu din Şimleu Silvaniei, a fost eliminat din examen după ce a fost surprins în timp ce îşi scotea fiţuica pentru a se inspira. Acesta îşi susţinea proba scrisă la centrul de examen de la Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sălaj, la prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, care a avut loc luni, 1 iulie, din cei 2.210 de absolvenţi înscrişi s-au prezentat 2.034. De asemenea, trebuie menționat faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj a suplimentat numărul poliţiştilor care asigură ordinea şi liniştea publică pe durata desfăşurării examenelor scrise ale bacalaureatului. Astfel, în Sălaj, pe lângă dispozitivul curent, peste 20 de poliţişti vor asigura măsuri specifice în zona unităţilor de învăţământ, respectiv a centrelor de examen. Echipajele vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand