Potrivit rezultatelor finale ale recensământului realizat în toamna anului 2011, populaţia judeţului Satu Mare a scăzut de la un deceniu la altul, ajungând în prezent la 344.360 de locuitori, cu 15% mai puţin decât la recensământul din 1992. Femeile au o pondere de 51,7%, iar 54,4% din totalul sătmărenilor trăiesc în mediul rural. Nici după acest recensământ, statistica judeţeană nu poate prezenta numărul exact al sătmărenilor plecaţi la muncă în străinătate. Demn de remarcat este şi faptul că populaţia de etnie romă s-a dublat practic, din 1992 până în prezent. Aceste informaţii precum şi altele referitoare la recensământul populaţiei din 2011 au fost oferite ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de directorul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), Cătălin Vasile Ghiran, directorul adjunct, Ovidiu Grigorescu, şi reprezentantul Prefecturii Satu Mare, Gabriela Felner.
Tot mai puţini
După ce directorul DJS, Cătălin Ghiran, a precizat faptul că cel realizat în 2011 a fost al 11-lea recensământ din istoria României şi primul după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, directorul adjunct Ovidiu Grigorescu a prezentat principalele date statistice finale în urma acestei acţiuni.
Astfel, populaţia activă a judeţului Satu Mare, în urma recensământului din 2011, este de 344.360 de persoane, din care populaţia de sex feminin deţine o pondere de 51,7%. Faţă de situaţia existentă la recensământul din anul 2002, se poate constata că populaţia judeţului a scăzut cu aproape 23.000 de persoane, iar faţă de cel din anul 1992, populaţia a scăzut cu circa 15%. Mai mult de jumătate, 54,4%, trăiesc în mediul rural, în timp ce 45,6% trăiesc la oraşe.
Cel mai mare oraş ca număr de locuitori este municipiul Satu Mare, cu 102.411 locuitori, urmat de Carei – 21.112 locuitori, Negreşti Oaş – aproape 12.000 de locuitori şi Tăşnad – 8.631 de locuitori. Dintre comune, cei mai mulţi locuitori are Medieşu Aurit – 6.6.83 de persoane, urmată de Bixad – 6.504, Certeze – 5.636, Turţ – 5.593 şi Lazuri – 5.562 locuitori. Potrivit lui Grigorescu, cu unele mici excepţii, în aproape toate oraşele şi comunele judeţului numărul locuitorilor se află în scădere.
Ponderea românilor şi a maghiarilor, în uşoară scădere
Structurată pe etnie, populaţia românească reprezintă 57,9% (faţă de 58,8 în 2002), populaţia maghiară reprezintă 34,7% (35,2%), germanii reprezintă 1,5% (1,7%) iar ucrainenii 0,4%, la fel ca şi în 2002. Ponderea populaţiei de etnie romă a crescut vertiginos, reprezentând 5,4% din numărul total al locuitorilor (17.388 locuitori), faţă de 3,7% în 2002 (13.478 de locuitori) sau 2,5% în 1992 (9.823 locuitori). Se poate astfel constata că în ultimii 20 de ani, populaţia de etnie romă practic s-a dublat.
Ortodocşii sunt cei mai mulţi (49,6%), urmaţi de reformaţi (18,6%), romano-catolici (18,4%), greco-catolici (7,6%) şi penticostali (3%). De asemenea, 48,4% dintre sătmărenii recenzaţi au nivel de educaţie scăzut (cel mult şcoala gimnazială), 40,1% au nivel de educaţie mediu (cel puţin liceul sau şcoala postliceală), în timp ce doar 10% au studii superioare. Interesant este faptul că peste 4.650 de sătmăreni nu ştiu să scrie şi să citească.
Nu numai că este în scădere, dar populaţia judeţului este în proces de îmbătrânire. Astfel, dacă în 1992 populaţia de peste 55 de ani reprezenta 20%, în 2002 aceasta reprezenta 21,7%, în timp ce la referendumul din 2011 ponderea acestei populaţii a ajuns la 26,2%. A scăzut în schimb, ponderea populaţiei tinere.
Nu se ştie câţi sătmăreni sunt plecaţi la muncă în străinătate
Chiar şi în urma acestui recensământ, nu se ştie cu certitudine câţi sătmăreni sunt plecaţi la muncă în străinătate. Ovidiu Grigorescu a precizat că nu se ştie acest lucru deoarece sunt familii întregi plecate, mai ales în zona Oaşului, despre care nu se ştie absolut nimic.
Totuşi, din datele prezentate, rezultă că 12.746 de sătmăreni sunt plecaţi în străinătate pentru o perioadă mai lungă de un an de zile, în timp ce 17.276 sunt plecaţi pentru o perioadă mai scurtă de timp (sub 12 luni). Însă, potrivit celor afirmate de Grigorescu, numărul acestora ar putea fi mult mai mare. Cei mai mulţi sătmăreni sunt plecaţi în ţări precum Italia, Spania, Portugalia şi Franţa.
Florin Dura