Am cumpănit îndelung la conceperea acestui material, mai ales că tema pe care vreau s-o aduc în discuţie este destul de sensibilă, fiind în acelaşi timp şi de maximă importanţă pentru mersul sănătos al societăţii umane din totdeauna: deontologia presei. Lucrez la una dintre cele mai de calitate televiziuni din România şi mă mândresc să spun că toţi colegii mei de breaslă sunt profesionişti şi-şi fac treaba cât mai bine, atât Nord- Vest TV, cât şi Gazeta de Nord- Vest Satu Mare şi Sălaj, respectându-şi cititorii şi telespectatorii prin producţii de maximă calitate şi profesionalism. Afirmam de asemenea, într-o discuţie cu nişte prieteni, că n-aş da cariera în cadrul Trustului Media Nord-Vest TV Advertising Satu Mare pe nici un post de ziarist din presa centrală. Îmi susţin şi acum afirmaţiile prin faptul că, în calitate de realizator de televiziune locală, îmi pot concepe singur planurile de regie şi dezvolta tematicile dorite, putând dezvolta şi exprima prin emisiunile realizate tot ceea ce mă caracterizează ca cetăţean, creştin şi om de presă, fără cenzurile vreunui producător care să-mi pună pe buze printr-un prompter tot ceea ce ar vrea să zic. Urmăresc cu interes dinamica filozofică a programelor de pe diferitele posturi de televiziune naţională şi constat cu surprindere şi regret cum apar din ce în ce mai multe emisiuni de calitate îndoielnică în care fiinţa umană a invitaţilor dar şi a telespectatorilor este călcată cu nonşalanţă în picioare de dragul unui rating (grad de vizionare a programelor TV) perfid şi mercenar. Un astfel de program cu o chinuită nuanţă matrimonială, „otrăveşte zilnic” conştiinţele telespectatorilor doritori de scandal şi cancan, fiind o copie a celebrului program american „Big Brother”, în această producţie fiind cazaţi „spre coabitare” timp de un an, tineri şi tinere dornice de cunoaşterea perechii perfecte, supravegheaţi non stop de mame şi camere de luat vederi. O atmosferă în care toţi se simt ca „şobolanii în cuşcă”, fiind instigaţi de echipa tehnică a emisiunii la tensiuni şi certuri, totul de dragul unui salariu lunar în lei, cu trei zerouri la coadă. Nu pot să nu remarc că acest program nu este decât unul din multele produse servite „calde sau la pachet” de multe posturi naţionale de televiziune, întărind din păcate ideea lansată în Piaţa Universităţii în iunie 1990, care spunea: „Aţi minţit poporul cu televizorul!”. Avem de-a face cu noduri care leagă cu frânghii groase conştiinţa trăitorului de rând şi provoacă dezbinare şi ură între semeni, acest fapt regretabil, întărindu-ne încă o dată ideea că omul face orice pentru bani şi distracţie. „Să stai strâmb dar să judeci drept”, zice un proverb popular, încheind scurta mea plângere cu urarea de a vă chibzui bine pe ce vă daţi banii. Nu de alta, dar s-ar putea să rămâneţi şi fără ei, dar şi fără suflet. Şi ar fi păcat!
Valeriu Ioan