More



    Țigara i-a făcut scrum foișorul din curte

    Din cauza unei ţigări nestinse, foişorul de agrement aflat în gospodăria unui zălăuan, de pe strada Kossuth Lajos, a fost făcut scrum. Detaşamentul de pompieri Zalău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” al judeţului Sălaj a fost solicitat să intervină pentru a stinge un incendiu izbucnit la foişorul de agrement aflat în curtea unei gospodării. Din câte se pare şi potrivit primelor cercetări, construcţia din lemn a luat foc după ce o persoană a aruncat o ţigară nestinsă pe pardoseală. Potrivit ISU Sălaj, la faţa locului pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă, dar din nefericire foişorul construit din lemn de brad a ars aproape în totalitate. Pompierii au lichidat incendiul înainte ca flăcările să se propage şi la locuinţa zălăuanului.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE